Pactul tăcerii a funcţionat încă o dată la CJT în scandalul Ostaficiuc...

Pactul tăcerii a funcţionat încă o dată la CJT în scandalul Ostaficiuc – Ornella Design

0
DISTRIBUIȚI

Consilierii judeţeni nu au scos, astăzi, nici un cuvânt legat de implicarea CJT în scandalul conflictului de interese al preşedintelui plen cjt ostaficiuc 1 pConstantin Ostaficiuc, care a semnat contractul cu firma familiei sale pentru concesionarea parcelei de aur de la Parcul Industrial şi Tehnologic Timişoara, proprietate a instituţiei. Decizia ANI de incompatibilitate a fost ignorată, mergându-se pe acelaşi stil al pactului tăcerii, care a funcţionat şi atunci când s-au aprobat noi facilităţi pentru Ornella Design SRL.


Fie că a fost vorba de colegii săi de partid, fie că au fost cei care se pretind în partide aflate în opoziţie faţă de PD-L, cu toţii au fost preocupaţi de cu totul alte subiecte. Liderul PSD Timiş şi şeful consilierilor judeţeni, Titu Bojin, care săptămâna trecută ameninţa că se vor bloca proiecte în semn de protest faţă de alocarea discreţionară a banilor pentru drumurile comunale din Timiş de Elena Udrea, a lipsit de la şedinţă. Consilierii social-democraţi au votat absolut toate proiectele, uitând de ameninţări. „Consilierii PSD sunt toţi constructivi”, a explicat, zâmbind, pedelistul Ostaficiuc. De altfel, în timpul şedinţei, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a spus că „meseria de păpuşar este foarte importantă când eşti la capătul firului. Nu am spus la care capăt”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.