Fata mea-i fotomodel şi o cheamă Bianca Jurcă. Aşa s-ar putea mândri mama sa, care şi-a luat odorul să lucreze cu ea în birou. Că 
doar este şefă la o instituţie de stat. Pentru că partidul i-a dat funcţia. Şi numai la partid se raportează totul. Şi e normal să-şi angajeze odorul la ea la IMM-uri. Dacă Băsescu şi-a făcut fata europarlamentar, că doar tot fotomodel a fost, de ce Lelica Crişan n-ar putea să-i găsească manechinului din familie un loc călduţ. De ce să nu-şi ia şi fata lu’ mama nişte fonduri de la UE, dacă fata lu’ tata Ostaficiuc a făcut la fel?Plus că a primit bonus şi o parcelă din parcul industrial şi tehnologic, cu un curat conflict de interese la mijloc.
Pe vremea pesediştilor se vorbea de beizadelele acestora.
În ultimii ani, puterea portocalie a perfecţionat acest prototip al copilului de zeu al zilei. I-au mai adăugat o doză imensă de tupeu, aroganţă, completată sfidător cu mesajul că totul i se cuvine. Nu pentru că ar fi dovedit ceva din punct de vedere profesional, ci pentru că poartă la rever insigna portocalie. „Care-i problema?” este răspunsul standard atunci când n-au un răspuns logic la ce-i întrebi. Cinismul cazului Bianca Jurcă stă ascuns în propriile-i vorbe. Întrebată de un reporter TV care este capitala Uniunii Europene, a făcut ochii mari, a râs şi a decretat că nu există. După un timp, a fost angajată de mama ca şi consilier pentru programe europene. Şi aşa ştie şi lumea că Bianca Jurcă, angajata de la stat, are două facultăţi. Pentru că-n privat i s-ar potrivit propriile vorbe -nu există.
In cestiunea fondurilor ioropene, problema e cam dilematica. Adicatelea nu prea se stie cine a fost prima, Bianca sau (P) Ornella? Cica Bianca ar fi depus cererea in martie 2010, iar Prnella a depus’o in aprilie 2010. Dar Prnella a primit finantarea mai repede iar Biancaa primit o solicitare de completare si aducere de lamuriri.
Acu’ e si normal sa se intample asa. Partidu’ avea nevoie de o tipografie sa tipareasca pliante, afise, fluturasi si alte materiale foarte necesare la casa omului intr’o campanie electoarala. Si uite asa s’o intalnit cererea cu oferta. Adica pede minus el are nevoie de ceva, iar Bredu’ si a lui progenitura ofera partidului ceea ce acesta are nevoie. Mai conteaza oare ca banii sunt aprobati tot de neste oameni de partid? Cineva trebuia sa faca si cestiunea asta si a fost gasit mamelucu’ de Sorin, carele semneaza orice solicita Brendu, pe principiu’ „daca’i musai, cu placere”.
Bianca cu salonu’ ei de infrumusetare nu s’a intalnit cu cererea de partid. Asta ar fi trebuit sa stie si ea. Doar la partid e multe babaciuni si babecloantza in conducere, care daca aud de frumusete e parca le’ai fi dat foc. Asa ca solicitarea de fonduri ioropene mai va, cam pe cand Bianca o sa arate ca si Babaciunile actuale.
Discutand cu aurolacu’ din parcarea de la Fratelli, despre conceptia „haidegeriana” asupra vietii la o sticla de scandilic (el) si o gura de armagnac (je), o punga de aurolac (el) si un montecristo (je). Am ajuns la concluzia ca pentru unii viata este „sacs” si „shit, chiar bulshit”. Zicea si el ca fatuca e buna ca animal da’ creier lipsa total, bezna neuronala completa. Da’ cica si presarii e vinovati, ca’i dau emportanta.
Oricum, pretenaru’ meu aurolacu’ a zis ca Bianca este peste fata cirocovatzului, ca nu face greseli gramaticale in vorbe ci doar in scris, pe blogu’ ei. M’am mirat io, da’ m’o lamurit ca’i urmareste de pe aifone cu sfintenie blogu’ si contu’ de feisbuc. La plecare m’o intrebat si de Prnella, ce mai face, cum o mai duce cu sanatatea, ca n’o mai vazut’o de mult prin Fratelli. I’am spus ca’i ocupata cu tipografia si cu munca de partid. Iar aurolacu’ a zis ca o sa o caute sa’i faca neste carti de vizita mai misto.
Inchei cu vorba ciorcovatzului: Sa aurolaciti bineeeee.