Cât dă şpagă un patron Poliţiei ca să-şi scape angajatul de puşcărie

Cât dă şpagă un patron Poliţiei ca să-şi scape angajatul de puşcărie

0
DISTRIBUIȚI

Un patron a fost, ieri, prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist  pentru ca unul dintre angajaţii săi  nu se aleagă cu dosar 42-17177493penal. Un agent de poliţie de la postul din localitatea Şagu a depistat un arădean în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice, având numere de înmatriculare expirate. După ce poliţistul i-a adus la cunoştinţă că-i va întocmi dosar penal pentru conducere a unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false, cel aflat la volan i-a solicitat agentului să nu dea curs procedurilor legale întrucât se află în termenul de încercare, fiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată. La scurt timp după această discuţie, la faţa locului a oprit un autovehicul din care a coborât un bărbat, care s-a prezentat a fi patronul şoferului.


După ce s-a lămurit care e situaţia angajatului, patronul a încercat să cadă la pace cu poliţistul, oferindu-i 500 de euro. Agentul a făcut un denunţ, poliţiştii de la DGA organizând prinderea în flagrant a patronului „generos”. După ce a fost surprins în timp ce dădea banii pentru ca dosarul penal al şoferului său să fie „rezolvat”, bărbatul s-a ales, conform DGA, cu un dosar penal pentru dare de mită şi este cercetat în stare de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.