Gheorghe Ciuhandu, dublu atac la Băsescu pentru apărarea Regelui Mihai

Gheorghe Ciuhandu, dublu atac la Băsescu pentru apărarea Regelui Mihai

1
DISTRIBUIȚI

Gheorghe Ciuhandu a ieşit, astăzi, cu două declaraţii de susţinere a Regelui Mihai după declaraţiile de aseară ale preşedintelui Traian gheorghe ciuhandu 33 pBăsescu care a susţinut că „tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere”. Prima declaraţie făcută la sediul primăriei a fost făcută de Ciuhandu  în calitate de edil al oraşului. „Preşedintele Traian Băsescu, prin declaraţiile sale, ne arată faptul că toată condamnarea comunismului în România a fost doar o mascaradă şi o dovadă de falsitate din partea sa.Este datoria de onoare a Timişoarei ca, în acest moment, să sară în apărarea Regelui României.


Dincolo de faptul că este Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, nu trebuie să uităm contribuţia pe care Majestatea Sa Regele Mihai I al României a avut-o la dezvoltarea oraşului nostru şi la posibilitatea ca astăzi Timişoara să fie unul din cele mai importante oraşe ale României şi chiar ale acestei regiuni a Europei. Oraşul nostru trebuie să îi fie recunoscător şi astăzi Majestăţii Sale pentru întemeierea unor instituţii de cult, învăţământ şi cultură”, a susţinut primarul.

Cea de a doua luare de poziţie a fost făcută de Gheorghe Ciuhandu, la câteva secunde după, din postura de preşedinte al PNŢCD Timiş  şi de persoană decorată cu Crucea Casei Regale a României. Ca lider de partid a catalogat declaraţia preşedintelui Băsescu ca fiind „de o gravitate fără precedent” şi „un act de disperare”. De asemenea, Ciuhandu a afirmat că” dat fiind interesul naţional pe care îl reprezintă forma de guvernare, solicităm Administraţiei Prezidenţiale ca, în conformitate cu Articolul 90 din actuala Constituţie, să ceară poporului să se exprime prin referendum şi asupra acestui aspect, organizând în prealabil, pe o durată de cel puţin un an şi sub coordonarea unui grup de istorici neînregimentaţi politic, ample acţiuni de informare a populaţiei privind formele de guvernare a statelor, cu accent pe specificul românesc”.

1 COMENTARIU

  1. S’a suit cioara’n copac si se crede privighetoare. Cam asta este registru’ in care falseaza ciorcovatzu’.
    Tu carele te’ai batut pe burta cu Bercea Mondialu’, ai baut pana ai cazut sub masa cu tot felu’ de penali, intinezi chiar si cele mai elementare notiuni de bun simt, te apuci sa arunci cu noroi intr’un simbol. Chiar ca nu ma mai mira. In mod normal, Ciuhendu’ si altii din politichiar romaneasca ar fi trebuit sa nu te mai bae’n seama. Ciorcovatzu’le tu te incadrezi in categoria celor pe care Mitza Eminescu ii dorea adunati cu de’a sila’n doua temniti large si afumati bine. Afumati nu cu alcool ci cu nescaiva flacarui la poponetz.
    Desi nu sunt fan al Ciuhendului, in cazu’ de fata ii dau dreptate. Chiar cred ca a dat dovada de mult bun simt in cele doua comunicate emise.
    Pentru a nu exista partipriuri, fac precizarea ca sunt un regalist moderat. Si nu pot sa neg meritele unui Carol al II’lea – ctitor al Catedralei din Mehala si cele ale lui Mihai – ctitor al Catedralei Metropolitane. Nu pot sa neg meritele lui Mihai in edificarea unui invatament banatean de elita, infiintand Universitatea din Timisoara, sau cele ale bunicului sau, Ferdinand, care a infiintat Scoala Politehnica, actuala Universitate Politehnica, care celebreaza in acest an 90 de ani de la infiintare. Un gand bun spre vesnica aducere aminte ale faptelor bune.
    Dar de unde vine supararea lu mata. Ehei, ciorcovatzule, supararea lu’ matalutza vine din strafundul fiintei mici, urate, hidoase. Tu de fapt, ciorcovatzu’le, esti o halena, o buda urat mirositoare, o toaleta publica dezafectata frecventata doar de aurolacii politichiei romanesti.
    De unde vine actuala raca impotriva Regelui. Motivele sunt multiple. Unu’ din motive ar fi faptu’ ca ciorcovatzu’ a fost in Anglia si in cursul vizitei nu a fost bagat in seama de nimeni. Nu a fost pimbat cu caleasca, nu a fost invitat in Downing Street no. 10, Pippa nu i’a aratat atentia cuvenita, iar presa britanica nu a scris nici un cuvant despre el si nu i’a consemnat hahaielile. In comparatie cu Regele Mihai care a fost invitat la nunta anului, chiar a stat foarte aprope de perechea regala.
    Acu’ e de mentionat ca Regele Mihai are o alta anvergura a personalitatii decat Bercea Mondialu’ sau bastardu’ Prinspollambrino. Chestie de noblete. Se vede de la o posta cine’i rege si cine’i pickpoket. Dar sa continuam.
    Dupa nunta secolului, Printu’ Charles (Sharl cum il scrie Coana Joitzyca – asa se aude, asa se scrie) a facut o vizita in Transilvania si in loc sa aiba o intalnire oficiala, antamat cu tot fastu’, cu prima mozomaina a tzarii – Coana Joitzyca, a preferat sa se intalneasca cu locuitorii simpli ai acestei tari. Grav. Sa pateasca Coana Joitzyca un asemenea afront si sa ramana nepedepsit. Asa ceva nu se cade. Iar daca „Prins sharl” nu poate fi pedepsit – inca – atunci il atacam pe varsu’, adeca pe Regele Mihai. Ii trimitem deneau’ la inaintare, ca cica protocolu’ ar fi cu probleme. Apoi cu slugile din presa aranjam ceva articolase laudative la adresa Maresalului Antonescu si cu ricoseu negativ in Regele Mihai si apoi apoteotic, inainte de a pleca la Brusel (unde iarasi esti elegant ocolit de marimile ioropei, ca un tzaran imputzit si plin de zoaie), aruncam bombita cu tradarea neamului.
    Doar un securist ca ciorcovatzu’ poate spune asta cu tradarea neamului. Doar securistii au putut imprastia atata ura si mizerie la adresa Majestatii sale. Dar cum bine’mi amintesc, ciorcovatzu’ facea parte din guvernu’ Roman, in calitate de secretar de stat la Transporturi cand Regele a fost oprit cu TAB’uri si alte vehicule sa mearga la mormantul inaintasilor sai. Ciorcovatzu’ a facut parte din comandamentu’ intrunit ad’hoc pentru a inlatura pericolu’ generat de aparitia in Romania a unui batranel de 70 si ceva de ani.
    Un alt motiv, pentru care ciorcovatzu’ il ataca pe Regele Mihai este faptu’ ca’si doreste cu ardoare sa se cazeze la Peles. S’o saturat si el sa tot umble si sa se harjoneasca cu Coana Joitzyca in cladirile bantuite de fantomele liderilor comunisti. Vrea un hogeac cu staif. Astfel ca a pus ochii pe Peles. Iar entru a’l obtine a trimis la inaintare pe vesnica sluga, ala care are de dat statului roman cateva meleoane de ioroi ca urmare a arestarilor abuzive, Danel Morar si cohorta de lingai. Prin asta spera ca Pelesu’ sa revina in patrimoniul statului, adeca la dispozitia lui si a primei mozomaine, Coana Joitzyca.
    Ce nu a luat in calcul ciorcovatzu’ este ca replica lui cu tradarea va avea efect advers si astfel curentu’ monarhist va castiga noi adepti.
    Nu inchei cu vorba ciorcovatzului.
    Inchei cu urarea:
    SA NE TRAIESTI MAJESTATE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.