Buda corupţiei româneşti

Buda corupţiei româneşti

8
DISTRIBUIȚI

Cazul Şaptebani este emblematic pentru sistemul mafiot din România şi pentru inconfundabilul stil mioritic de a încerca să prostim pe oricine. În condiţiile în care aderarea României la spaţiul Schengen se amâna din cauza problemelor de corupţie de la graniţă să pui şef păzitor un individ despre care-s probe că a colectat şpăgi este mai mult decât sfidare. În primul rând a intelingenţei celor de la care trebuie să primeşti verde ca să ajungi în Schengen. În ţara mai mult decât a tuturor posibilităţilor, cumetriile sunt mai valoroase decât orice standarde europene, iar mita mai importantă decât orice fond nerambursabil.

Sub nici o formă nu trebuie plânşi şpăgarii care au picat în dosarul DNA.


Pentru că mulţi dintre ei nu mai erau decât nişte simpli zapcii. Însă scoaterea lor din sistem nu rezolvă mai nimic. Atâta timp cât cei care i-au protejat şi pe care i-au finanţat rămân mai departe ca să controleze sistemul. Ba chiar să-l perfecţioneze şi să avanseze în ierarhie. Paradoxal sau nu, metodele de „mulgere” prezentate pe larg de şpăgari în dosarul DNA continuă să fie folosite – traficanţii mici sunt vânaţi fără milă, în timp ce maşinile contrabandiştilor cu greutate n-au probleme să defileze prin vămi. Frumos renovate, după standarde Schengen. Dar care au o problemă – buda corupţiei din spatele geamurilor fumurii pute tot mai tare. De se simte mirosul până-n biroul chestorului Ioan Buda.

8 COMENTARII

  1. Cred ca deja ati depasit masura.
    Eu zic sa-l lasti cateva luni pe Saptebani sa vedeti daca poate confirma sau nu si dupa aceea sa mai scrieti.
    Deja nu mai este presa, este rea intentie.

  2. a venit ARADU la MORAVITA dsgeaba au suspendat toti care au dosar la DNA [INSTITUTIA LUI BASE ]ca nu tezolva nimic vin testarile la moravita ce o sa faca cei care nu stiu nici sa scrie [CE VA FACE AG .T0MA] UNU MARE SI PREST SAU CMS.AVRAM va rog trimiteti pe cineva sai testeze [PRESA]si pe urma sa vedeti ce capacitate .intelectoala au

  3. Personajele din ultimul comentariu chiar SUNT VARZA la toate capitolele ! Ofiteri si agenti care sunt competenti SUNT DATI DEOPARTE ! O sa vedeti ce simulacru de examen o sa fie !

  4. D-le Bota,te citesc de foarte mult timp,iar cu acest articol ai pus degetul pe rana,ai dreptate,in acel dosar au fost arestati o mare parte de pui mici care nu aveau spate sau unchi la Buc.iar unul singur este chiar nevinovat,a ajuns doar ca a incomodat clanul condus de aradeni.Si acum vama Moravita este condusa tot asa,sambata am stat 1ora si 30min la coada in vama Moravita pe o parte treceau masinile de AR,BH,HD,control vizual iar noi control la sange.Imi este sila,cica ceilalti erau turisti si eu ca merg o data la 2luni NU…Sanatate si sa auzim de bine

  5. Măi Bota măi, tot stau si ma minunez căt de bine le zici mă Bota, un singur lucru tu nu realizezi, că esti un pupincurist de tot rahatelul! Ce tot freci oul cu sapte bani, bou de doi bani ce esti tu, pe tine te desparte 2 biblioteci si inca tot pe atatea holuri de saptebani, scrie ma boule de marioneta care îi conduce pe politisti, de luneta de la Cotroceni, scrie de cum îi da afara pe politaii din strada , pe astia pe care noi îi platim CETATENII TARII nu ospatarul de Arad, scrie despre aurolacii care te cheama la ei prin birouri si te platesc ca sa scrii nemerniciile pe care le debita mintea ta bolnava, vandutule, nici un ziar de doamne ajuta nu îţi preia aberaţiile pe care le îndrugi. Papagalule! Sa sti ca sunt un fost politist, care am fost restructurat, nu unul care am luat spaga, imi pare rau ca nu am facut-o, BOULE care manânci rahat!

  6. FOARTE BUNE COMENTARII!, AM VRUT SA II ZIC SI EU CEVA LUI DRAGOS , MAI ALES CA TE/AM AJUTAT, INTR/UN MOMENT GREU .
    DAR NU VREAU SA ITI SPUN CARE ESTE……..,
    SCRIE MAI DEPARTE DAR NU UITA CU FRICA DE DUMNEZEU TE ROG, DRAGOS!
    SA TE VAD LA UN ZIAR MARE CARE SA SE VANDA DIN SEMNATURILE ARTICOLELOR TALE.
    RAMAI CU BINE , DRAGOS!, MULTA SANATATE!

  7. Nu degeaba i se spune lu domnu in cauza (saptelei) „VARANU”, stie el cum sa manageruiasca problemili si voi ramaneti niste trompete frustrate care scriu amp…. si fara nici un rezultat. chit

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.