Încă patru azilanţi pentru România

Încă patru azilanţi pentru România

0
DISTRIBUIȚI

Numărul celor care solicită azil în România a crescut cu patru după o nouă acţiune a poliţiştilor de frontieră de la sectorul Lunga. În această dimineaţă, în jurul orei 07.45, agenţii au depistat în partea nordică a localităţii Comloşu Mare, patru persoane de sex masculin care nu vorbeau limba română şi nu aveau documente de identitate asupra lor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba despre patru persoane, cu vârste cuprinse între 31 şi 39 de ani, un marocan, doi algerieni şi un afgan, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.


În timpul audierilor cei patru au solicitat azil fapt pentru care au fost predaţi celor de la Oficiul Român pentru Imigraţie. Cei patru se vor alege cu dosare penale pentru trecere ilegală a frontierei de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.