Soţia diplomatului din Congo: „Sunt săracă. Nu am avut bani să cumpăr...

Soţia diplomatului din Congo: „Sunt săracă. Nu am avut bani să cumpăr eu ţigările” UPDATE 1 Decizia CAT

0
DISTRIBUIȚI

Soţia consilierului doi al Ambasadei Republicii Congo în Serbia, Bombeto Pascaline Esther, a cerut, astăzi, judecătorilor Curţii de Apel Timişoara să-i admită cererea de liberare provizorie pe cauţiune, respinsă de tribunal. Acuzată de contrabandă, după ce a fost prinsă cu maşina de Corp Diplomatic plină cu ţigări aduse din Serbia, Bombeto a lăsat să se înţeleagă, în faţa instanţei, că de fapt nu ar fi fost decât un simplu cărăuş pentru membrii grupării sârbe de contrabandă.


„Sunt săracă. Nu am avut bani să cumpăr eu ţigările acelea. Îmi cer scuze pentru ce am făcut şi vreau să fiu cercetată în stare de libertate”,  a declarat soţia diplomatului. Avocatul acesteia, Adriana Anca Asgari, a cerut, de asemenea, admiterea recursului şi eliberarea din arest a clientei sale, motivându-i cererea şi prin faptul că Bombeto „provine dintr-o familie organizată, are doi copii, a avut o conduită ireproşabilă în societate şi are o atitudine cooperantă cu organele de cercetare penală”. Cât priveşte pericolul social, acesta a fost considerat de apărare că a fost prezentat în motivarea Tribunalului Timiş doar”în mod generic fără nici un argument concret”. În replică, procurorul DIICOT a solicitat respingerea ca nefondat a recursului pe motiv că Esther Bombeto este parte a unui grup infracţional organizat şi a participat la săvârşirea unor infracţiuni grave. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia instanţei.

UPDATE 1 Judecătorii au respins recursul soţiei diplomatului din Congo, care rămâne în arest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.