Clubul Heaven, amendat de Combaterea Discriminării pentru că o tânără în scaun...

Clubul Heaven, amendat de Combaterea Discriminării pentru că o tânără în scaun cu rotile n-a fost lăsată înăuntru

0
DISTRIBUIȚI

După ce timişorencei Laura Rausch, care este imoblizată într-un scaun cu rotile, i-a fost interzis, de două ori, să intre în clubul Heaven, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis amendarea administratorului firmei. „Petenta a relatat că la intrare, agentul de paza s-a uitat lung la ea spunându-i că soţul său şi prietena sa pot intra în club, iar ea nu, pentru că era într-un scaun cu rotile, iar clubul era foarte aglomerat.


Petenta s-a arătat deranjată de atitudinea agentului de pază, având în vedere că în timp ce vorbeau, au intrat pe lânga ei câteva zeci de persoane. Petenta a precizat că motivul pentru care nu a fost lăsată în club ar fi fost faptul ca ar crea disconfort clienţilor”,  se arată în decizia CNCD.  În replică, reprezentanţii clubului Heaven au susţinut că ei „“consideră că nu poate raspunde pentru prejudiciul moral adus petentei, câta vreme ei nu i-a fost interzis accesul de către un reprezentant al societăţii, ci de către un angajat al firmei de pază cu care a fost încheiat un contract de prestări servicii, care în niciun caz nu poate avea o atare calitate”. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că timişoreanca a fost nedreptăţită pentru că suferă un handicap locomotor şi a decis amendarea administratorului clubului cu 5.000 lei. Decizia poate fi contestată în instanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.