Cum poţi avea parte de consiliere parentală gratis

Cum poţi avea parte de consiliere parentală gratis

0
DISTRIBUIȚI

Consiliere gratuită pentru părinţii care au probleme cu copiii şi care nu găsesc soluţii de a trece peste situaţiile de criză – aceasta este propunerea venită din partea unei companii de asigurări. Axa Life Insurance a „lipit” consilierea parentală de un nou produs prin care părinţii pot să le asigure micuţilor o surpriză la împlinirea a 18 ani, mai exact o asigurare care le poate asigura inclusiv plata studiilor.


Acest program de consiliere are scopul de a-i ajuta pe părinţi să găsească soluţiile pe termen scurt şi mediu pentru copiii lor. În Timişoara, experţii în parenting vor fi prezenţi în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie, la sediul companiei, de consiliere putând beneficia orice părinte, chiar dacă nu vrea să fie şi client al companiei. Ședințele de consiliere parentală vor fi susținute pe baza unor
programări realizate în prealabil decătre părinți la numărul de telefon AXA Info Line – 021 207 99 99, iar specialiștii vor fi disponibili zilnic în intervalul orar 9:00 -20:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.