Prinşi cu peste 120 kilograme de „iarbă”, traficanţii nu se consideră pericol...

Prinşi cu peste 120 kilograme de „iarbă”, traficanţii nu se consideră pericol social

1
DISTRIBUIȚI

Cei doi traficanţi de cannabis, Muti Narcis şi Fulga Bogdan, arestaţi de Tribunalul Timiş, după ce poliţiştii antidrog au descoperit casa depozit în care erau peste 10 kilograme de cannabis, au cerut, astăzi, în recurs eliberarea.


„În cazul lui Fulga nu a fost motivat pericolul concret pentru ordinea publică. Şi-a recunoscut faptele şi regretă”, a susţinut avocatul acestuia. Apărătorul lui Muti a afirmat la rândul său că „nu se impune luarea măsurii de arestare preventivă. Sunt susţineri ale procurorului că s-ar fi obţinut 60 de kilograme de marfă, care vândută pe piaţa le-ar fi adus un profit de 600.000 euro, dar nu este decât o estimare”. Procurorul DIICOT a cerut Curţii de Apel Timişoara respingerea celor două recursuri ca fiind nefondate. În cazul celorlalţi trei inculpaţi din dosar cercetaţi în stare de libertate după decizia tribunalului, recursul depus de DIICOT se va judeca în 10 noiembrie. Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla decizia instanţei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.