Circuitul portocaliu al banilor pentru modernizarea oraşului Sânnicolau Mare. Vezi cine-s câştigătorii

Circuitul portocaliu al banilor pentru modernizarea oraşului Sânnicolau Mare. Vezi cine-s câştigătorii

4
DISTRIBUIȚI
Sânnicolau Mare are o importanţă aparte pentru pedelişti, de când preşedintele Traian Băsescu şi-a lansat ultima candidatură aici. Grija pentru oraşul condus de primarul pedelist Dănuţ Groza şi „capitala” colegiului deputatului PD-L Alin Popoviciu a fost pe măsura importanţei –  două proiecte cu finanţare europeană de peste 85 milioane de lei.  “După un clasament al nostru al primarilor sunteţi cea mai frumoasă ministru din câte a avut România din 1990 încoace”, i-a spus primarul Elenei Udrea la semnarea contractelor.
Proiectul important din punct de vedere financiar valoare este cel legat de modernizarea şi reabilitarea infrastructurii urbane a oraşului Sânnicolau Mare prin realizarea de drumuri orăşeneşti şi trotuare, sisteme de gestionare a apelor pluviale de suprafaţă, modernizare parcuri, valoare totala a proiectului fiind de 83.641.844,60 lei. Lucrările de modernizare au fost împărţite în şase loturi, care, în final, au fost câştigate de firme care sunt, într-un fel sau altul, apropiate de PD-L.
Lotul 1 a fost câştigat de Group DCM SRL pentru 3.634.236 lei plus TVA. Group DCM este una dintre firmele abonate de ani de zile la lucrări de asfaltare şi deszăpezire pe drumurile judeţene, unde finanţările sunt asigurate de Consiliul Judeţean Timiş, condus de pedelistul Constantin Ostaficiuc.
 Câştigătorul lotului 2 cu 11.392.525 lei plus TVA – firma Confort SA a lui Georgică Cornu, supranumit regele asfaltului din Banat.


Grupul de firme al acestuia a câştigat cele mai importante contracte de investiţii derulate de consiliul judeţean condus de Ostaficiuc – de la deponeul de la Ghizela, până la asfaltări de drumuri -, dar şi Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii derulat de ministerul condus de Elena Udrea pentru judeţele Timiş şi Hunedoara, în valoare de peste 516 milioane lei.
 Lotul 3 a fost adjudecat cu o ofertă de 7.254.722 lei de o altă firmă abonată la contractele consiliilor judeţene din Timiş şi Caraş Severin, conduse de pedelişti  – Tehnocer SRL.
Oferta câştigătoare pentru lotul 4, în valoare de 14.489.199 lei, a venit de la Saman Constructions SRL, reprezentanţii acestei firme fiind apropiaţi ai lui Dorel Borza, senator PD-L de Sânnicolau Mare.
Pentru lotul 5, cu 7.863.320 lei, câştigătoare a fost desemnată firma AGMA Tiucă Construct SRL, apropiată de PD-L. Aceasta este o firmă celebră în colegiul lui Popoviciu, după ce a reuşit să termine piaţa de la Lovrin înainte să fie finalizată licitaţia sau să facă lucrări de pietruire la Variaş înainte ca administraţia să fi anunţat că vrea aşa ceva. În ultimii ani, AGMA Tiucă a mai câştigat şi alte contracte importante de la Compania Naţională de Investiţii- construirea sălii de sport de la Găvojdia pentru 2,5 milioane lei şi reabilitarea căminului cultural de la Jimbolia pentru două milioane de lei.
Primarul Dănuţ Groza susţine că „din punctul meu de vedere nu este nici o problemă cu câştigătorii. În cazul unora dintre firme nici nu ştiu cine sunt. Au fost şi contestaţii, dar s-au respins. Cred că am făcut bine că am împărţit în cinci loturi ca să se termine lucrările mai repede în oraş”.

4 COMENTARII

  1. mi-e scarba cand vad in ce hal a ajuns tara asta, dar mi-e mult mai scarba cand vad comentariile de mai sus fiindca doar o viata avem si nu merita sa ne injosim pentru nimic….trebuie sa stim ca meritam mult mai mult , ci nu doar frimiturile aruncate de PDL-isti care ne-au transformat in niste sclavi care nu avem curaj sa ridicam capul din pamant fiindca riscam sa pierdem si acele frimituri
    Gunoaiele PDL au micsorat salarii si pensii in timp ce averiile lor s-au dublat sau chiar triplat…unde este dreptatea atunci???

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.