Fiii primarului din Deta şi Ştefan Alexandru, eliberaţi

Fiii primarului din Deta şi Ştefan Alexandru, eliberaţi

1
DISTRIBUIȚI

Tribunalul Timiş a judecat, astăzi, recursul Parchetului împotriva hotărârii Judecătoriei Deta de punere în libertate a fraţilor Roman, fiii primarului PD-L din Deta, a celorlalţi trei inculpaţi, cât şi a lui Ştefan Alexandru. „În mod greşit instanţa a reţinut că inculpaţii au o bună reputaţie la locul de muncă şi că au conştientizat în perioada în care au stat în arest gravitatea fapteleor comise.


Inculpaţii mai sunt cercetaţi ţi în alte dosare penale şi lăsaţi în libertate ar putea influenţa martorii. Reprezintă în continuare un pericol social pentru ordinea publică. Nu se poate susţine că este o perioadă lungă cea petrecută de inculpaţi în arest”, a susţinut procurorul de şedinţă. În replică, avocaţii inculpaţilor au susţinut respingerea recursului Ministerului Public pe motiv că „dosarele de care se face vorbire sunt tot dosare disjunse de Parchet din această cauză. Măsura de a nu părăsi judeţul Timiş este suficientă. În plus fiind în stare de liberare provizorie sub control judiciar la orice încălcare a obligaţiilor vor fi din nou arestaţi”. Toţi cei şase inculpaţi au cerut instanţei să fie eliberaţi. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia instanţei

UPDATE 1 Tribunalul Timiş a respins ca nefondat recursul Parchetului, toţi inculpaţii urmând să fie puşi în libertate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.