Mioara Simcelescu: „Mann este cel mai mare infractor in libertate din vestul...

Mioara Simcelescu: „Mann este cel mai mare infractor in libertate din vestul ţării”

32
DISTRIBUIȚI

După scandalul terenurilor pentru Mercedes şi al tunului de 70 de milioane de euro de la grupul Aton Transilvania, numele lui Nicolae Mann a reapărut în dosarul DNA „şpagă de la Finanţe”. Cumnatul său, Dinu Călin, l-a indicat pe cel căruia apropiaţii în spun „Doctorul” ca fiind unul dintre protectorii directoarei adjuncte de la Finanţele Publice Timiş, Gabriela Ionescu. Alături de Ovidiu Tender, Nicolae Mann apare în interceptări ca fiind unul dintre cei care l-a sprijinit pe directorul adjunct ca să-şi păstreze funcţia.


De asemenea, reiese că Ionescu a găsit o cale prin care să păsuiască firma lui Mann să nu plătească TVA către stat de 1,2 milioane lei. Cu toate acestea, Mann a fost cel care, anul acesta, a reclamat firma Comcereal „la primul ministru”, conform Mioarei Simcelescu. „Plângerea a fost semnată personal de Nicolae Mann. Mann este cel mai mare infractor în libertate din vestul ţării. Au venit cei de la Garda Financiară şi nu s-au găsit nici un fel de probleme pentru că lucrăm legal”. De-a lungul timpului, Nicolae Mann a avut grijă să-şi asigure protecţie politică, printre cei cu care acesta a declarat că este prieten sau a făcut afaceri cu lideri importanţi din Timiş din PDL, PSD sau PNL.

32 COMENTARII

  1. Cel mai mare infractor in libertate la ora actuala ii Olari Ionel cand va fi arestat si destituit ?
    De acest infractor de ce nu se leaga nimeni?

  2. te-ai gasit Mioara sa vorbesti? te faci ca uiti ca Mann e protejatul lui Dan Popa, secreatarul general al PDL..parca ai fost si tu la lansarea morii de la Carani????

  3. Lasa ca ajung procesele comerciale ale lui Mann la draga dna judecator Doinita Rizac si il scapa ea de toate pagubele contra unui mic comision
    Nu stiu sigur, dar parca fiul ei ii da consultanta juridica firmei lui Mann

  4. Acest veterinar analfabet si camarila sa comunista au lispit Banatul si Romania de vreo 5000 de locuri de munca (implantul Mercedes) prin incercarea de a-si insusi in avans un comision de 100 de milioane de euro. Si culmea, autoritatile, pana ACUM parca nici nu au auzit de el…

  5. De cate ori incercam sa-i bag cate un control la firmele pe care le controla, Ioneasca ma bloca intruna si zicea ca asa a primit ordin.
    Ce fraier am fost! Heil Mann, la ZU HAUSE.

  6. Lam sustinut toata viata mea pe acest adevarat socialist care na furat doar pentru el, ci pentru noi toti care in bucatarie avem tablourile cu stema RSR si iubitul conducator tov. N. Ceausescu care asa prosti cum ne considerati voi, nea imbogatit si ne kakam pe democratia voastra, lupta impotriva coruptiei, senghen. Va ingropam ba in euroi putem sa pierdem toate alegerile ca vam lasat in kuru gol. Hai minati mai flacai.

  7. Nu e infractor mare, e doar un tepar care nu si-a platit angajatii, slugile si nici macar pe SEKURILA MIRCEA KIRILA, care la randul lui nu ne-a platit pe noi care ne-a pus sa-l urmarim 2 luni pe Milata, Kiss, Bota dar si pe prietenii pe care ii suspecta, Lia, Pompi, Ino, contabila si alti servitori necredinciosi. Oracolul de Biled stie de ce nu prea vorbeste in birou doctorului de la Carani.

  8. Am auzit de la colegi ca asta isi comanda singur data si rezultatele controlalelor la fimele lui care erau pe alte nume. Ioneasca executa tot ce ii baga pe gat Niki via Dinu Calin. Cu mine nu i-a mers da mi-e frica ce-o sa li se intample la colegi, macar sa sarbatoreasca bine cat mai pot, asa sa le ajute Dumnezeu.

  9. Sa-l ia cu un elicopter ca pe toti fostii mei colegi! Nu pot sa uit cand ma punea sa trec cu gemantanele de bani prin Cenad si-mi dadea un bacsis demn de LA TAVI, daca nu era din Bulgarus il scuipam in ochi, ca la noi la Moldova.

  10. Prea multa agitatie pentru bosorogul asta nespalat, un talhar ca oricare altul, tot la puscarie o sa ajunga. Asta daca nu ajunge procesul la Ionescu F. (SIPA dixit).

  11. Un veterinar analfabet si camarila sa comunista ce au lispit Banatul si Romania de vreo 5000 de locuri de munca (implantul Mercedes) prin incercarea de a-si insusi in avans un comision de 100 de milioane de euro. Si culmea, autoritatile, pana ACUM parca nici nu au auzit de el…

  12. Eu unul credeam ca s-au terminat articolele „comandate” de Aton (acum ca și-au șters urmele – metoda „suveica” va spune ceva?) împotriva lui Mann, dar se pare că încă continua. Sau poate mai vin ceva șpăgi pe relația Fulda – Cipru – Seychelles. Sau poate Mann e pe post de „infractoru’ de serviciu”. Cum e domnule Boţa ?

    De ce nu scrieți și un articol despre plecarea pe furiș a firmei Aton? Sau despre „succesul” managerial al acesteia în România (au intrat în insolventa fără a plăti „ţeapa” data de Mann)? Sau despre contractul (ţeapa) de canalizare cu primăria Sînandrei?
    Uitați faptul ca atât timp cat Mann a fost implicat în Aton Transilvania aceasta, împreuna cu restul firmelor din grup aveau cam 2500 de angajați! In prezent mai au 200! Efect social beton, nu?

    Şi pe deasupra tot reveniți asupra „afacerii Mercedes”. Dacă se ridica fabrica la Sanandrei ar fi avut de câștigat enorm tot județul. Chiar dacă terenurile proveneau din schimburi „ilicite”, aşa cum susțineți. Dar omiteți faptul ca acele terenuri au fost oferite cu titlul de folosință gratuita pt. Mercedes și scutite de impozit !

    Dar acestea sunt doar o parte din „știrile” prezentate distorsionat pe blogul dvs. , dl. Boţa .

  13. Mie mi-a da ca la milogi de parca subprefectul=portarul. Da las ca m-a rezolvat nea TITU, abia astept sa fie prefect, presedinte CJT sa vezi cum il va taxa echipa noastra pe nesimtitul asta gras, nu ca vecinii mei de cladire. Il trimit la inaintare pe KABA sa-l fezandeze si sa te ti cand o sa-i sparga slotul.

  14. Il asteapta sefu si toti camarazii pe Popa Sapca sa ne umple cardurile si sa-i gadilam rozeta. Finutule, cand ma gandesc ce grasut esti parca-mi vine sa renunt la card. Waiting……niki…..waiting.

  15. O sa va dam in judecata pentru ce scrieti despre cel mai mare si corect om de afaceri din Romania, voi o sa ajungeti la arest, sinteti cetateni de mina a doua, afara cu voi din UE.

  16. Toata lumea stie ca Mioara nu vrea decat sa puna mana pe moara, terenuri, masini, toate facute din sudoarea dl. doctor persoana cunoscuta ca mare maestru in smecherii inclusiv de Alteta Sa dr. Jambri Ahamed Parbrizi, tiganul cu Porche auriu. Shalom !

  17. A fost un om bun, ani de zile ne-a platit, ca cu ce ne faceam acu cabinet de avocati, da asta e, gasim noi si de aici incolo pe ce sa-i luam marafetii.

  18. Cam cati de zero trebe sa numere neamtu ca sa ma sufoc la fiecare intrebare a procurorilor? Naspa tante Mariana ca si asa nu ma prea suporti, naspa ca si-a bagat si familia in jonglerii, naspa ca aici la bulau o sa va faca tigancile ca pe Neli sau Gabi. A si apropo, pachete 1 pe luna, nu de 2 ori pe an cum dadeati voi zgircitii draku.

  19. Acest caz ascunde cea mai mare halca a coruptiei din vestul tarii, se aud deja izbiturile cutremurului devastator ce va lovi Administratia si Justitia locala, ca sa nu mai vorbim de Politica. Felicitari anchetatorilor, sunteti demni de ceea ce se numeste independenta si impartialitate. Bravo dl Morar, bravo dna Macovei. Multumiri dna Kovesi.

  20. Acest caz ascunde cea mai mare halca a coruptiei din vestul tarii, se aud deja izbiturile cutremurului devastator ce va lovi Administratia si Justitia locala, ca sa nu mai vorbim de Politica. Felicitari anchetatorilor, sunteti demni de ceea ce se numeste independenta si impartialitate. Bravo dl Morar, bravo dna Macovei. Multumiri dna Kovesi…

  21. Nu va mai antepronuntati, omu asta va salvat pe voi banateni lenesi ca altfel na-veati unde lucra, va modernizat agricultura ca erati tot la sapa si cal. Nerecunoscatorilor, o sa venim noi iar la putere si o sa va trimitem sa astupati canalul. Traiasca DSS si generalul Vlad. Zi Glodene si tu ceva ca ai luat mai mult si l-ai mintit si mai mult decat mine.

  22. Asa cum no sa reusiti sa zugraviti ce a construit sefu si tizu meu, asa no sa reconstituiti contabilitatea pe care am distruso si o sa va cer atatea expertize (cu experti smenuiti) ca o sa iesiti la pensie, iar cu ATONU rezolv eu problemele, asa ca intre noi escrocii. HO! HO! HO!

  23. Nu mai scrieti ba cu numele meu ca eu nu stiu nici sa pornesc un calculator, am ramas la cusut dosare, bulanul si catusele lustruite.

  24. Noi ne-am facut curatenie, la voi banatenii treaba merge greu, vaz ca aveti nevoie de exemple, insa mai cu talent, sunteti la inceput de drum. Succesuri.

  25. Este inandmisibil ce se scrie aici, vedeti-va de sarbatorile voastre valahe nu cautati nobilimea la oua acum, acest om si protectorul sau Nastase va va pune la arbait dupa 2012, pe ogoare unde va e locul, nu pe net, acolo vor fi nemtii, uber alles romales.

  26. @Helmig

    Herr, ești dezinformat și dezinformezi ! Nu a fost vorba de nici un comision. Matale unde ai fost la discuțiile cu firma trimisă de Mercedes sa negocieze (da, a fost o firmă de consultanţă şi nu reprezentanţi Mercedes – pe asta o ştiai, ziaristule?) ? Întâlnirea a avut loc la primăria Sanandrei, în prezenta prefectului, dacă chiar vrei sa stii. Dar la momentul acela voi, ziariștii (de investigații sau cum vă autointitulaţi), nici nu știați de aceste discuții 😉
    Iar motivul pentru care nu a venit Mercedes este lipsa infrastructurii, problema care a fost ridicata la acel moment.

    P.S. Interesant cum a apărut un comentariu semnat Helmig cu 6 minute înaintea comentariului meu semnat Aton. Parcă ar fi telepatie, nu dl. Boţa ?

  27. Si uita asa „vantu” bate in Banat…Cine este stapanul? Cat despre sarcasmul juvenil al celor care comenteaza (Dicasterial, Marossy , etc. )ar merita sa dea socoteala, daca cei vizati ii iau in seama…s-ar putea sa nu fie chiar fara pata…Comentarile sunt postate fara avizare? Buni jurnalisti ! AN NOU cu bine!

  28. multi vati facut oameni pe spatele lui cu ajutoru lui ca va dat de lucru si acum tot voi il sapati si il terfeliti prin noroi ………….macar ce care sar simti ar face bine sa nu mai vb

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.