Războiul avocaţilor în dosarul contrabandiştilor lui Condraş

Războiul avocaţilor în dosarul contrabandiştilor lui Condraş

0
DISTRIBUIȚI

Avocaţii din dosarul lotului de contrabandişti de ţigări condus de Gabriel Condraş s-au războit, astăzi, mai mult între ei decât cu procurorul DIICOT la recursul împotriva deciziei de prelungire a mandatelor de arestare preventivă. Ostilităţile au fost deschise de avocatul lui Condraş care l-a acuzat pe apărătorul lui Alexandru Dreşcan că i-a încălcat dreptul la apărare clientului.


„În faţa Tribunalului Caraş Severin, apărătorul a cerut ca şi procurorul prelungirea mandatului de arestare preventivă, în timp ce inculpatul a cerut punerea în libertate. Este evidentă contradicţia şi faptul că nu i-a fost respectat dreptul la apărare al lui Dreşcan”. În replică, avocatul lui Dreşcan a replicat că „vom merge pe recunoaştere pentru că ne avantajează. Am considerat că perioada de arestre pe 20 zile era suficientă pentru finalizarea anchetei”. Toţi cei şase inculpaţi din gruparea lui Condraş au cerut să fie eliberaţi deoarece „dacă hoţi şi tâlhari pot fi cercetaţi în libertate şi noi pentru ţigarete putem”. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia CAT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.