Trei TIR-uri cu marfă subevaluată şi expirată din Germania, confiscate

Trei TIR-uri cu marfă subevaluată şi expirată din Germania, confiscate

0
DISTRIBUIȚI

Marfa din trei TIR-uri a fost confiscată, în această seară, de autorităţi, după ce au constatat ilegalităţi şi pentru că au suspiciuni că era un transport evazionist. Când maşinile au fost oprite pentru control la intrarea în Timişoara, comisarii Gărzii Financiare şi poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au constatat faptul că pe scrisorile de trăsură nu era trecut locul unde marfa provenită din Germania trebuie descărcată, lucru obligatoriu.


Şoferii camioanelor au declarat că nu ştiau unde trebuiau să o ducă pentru că urmau să fie sunaţi pe telefon şi să li se comunice depozitul. Un alt element care a ridicat semne de întrebare a fost valoarea foarte mică a facturilor care însoţeau TIR-urile încărcate cu conserve de castraveţi muraţi şi fasole verde – 2100, 2300 şi respectiv 4.000 euro. Când au verificat firma destinatară au constatat că la sediul indicat nu e nici urmă de respectiva societate comercială a cărui unic asociat este un cetăţean maghiar de origine libaneză. Autorităţile au decis confiscarea celor 96 de baxuri cu marfă. Când au descărcat-o au avut surpriza să constate că o parte din marfă avea termenul de valabilitate expirat. Autorităţile au suspiciuni că au fost falsificate şi o parte din etichete. Cercetările vor continua în următoarele zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.