EXCLUSIV Cum a betonat statul în zece rânduri şmenul cu clubul CFR...

EXCLUSIV Cum a betonat statul în zece rânduri şmenul cu clubul CFR pentru deputatul PD-L Popoviciu

12
DISTRIBUIȚI

Căile Ferate Române s-au predat în faţa deputatului PD-L Alin Popoviciu, care printr-o anexă de zece rânduri s-a asigurat că va fi imposibil ca firma sa să fie scoasă  în următorii 15 ani din Clubul CFR, aflat în centrul Timişoarei. PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că firma Prozax SRL, în care acţionari sunt deputatul Popoviciu şi soţia sa, a închiriat spaţiul aflat în zona zero a Timişoarei, de aproape o mie de metri pătraţi pentru nici o mie de euro. Contractul prin care CFR pierde milioane de euro a fost semnat de Valeriu Trică, directorul Regionalei CFR Timişoara în momentul semnării contractului – decembrie 2009. „Întâmplător”, Trică este unul din oamenii de încredere ai deputatului Alin Popoviciu, fiind unul dintre cei care i-a făcut campanie în perioada alegerilor. Ulterior, încheierii acestui contract, Trică a fost numit directorul general al CFR SA.

PRESSALERT.ro a intrat în posesia unui document care dovedeşte că Trică şi Popoviciu au avut grijă să perfecţioneze „tunul” dat CFR, asigurându-se că timp de 15 ani deputatul democrat liberal va fi aproape imposibil de scos din spaţiul care are ca destinaţie „activităţi culturale dedicate în mod special copiilor”.


În realitate, în fostul club CFR s-a făcut „pac-pac” cu lasere şi spaţii pentru sărbătorirea zilelor de naştere pentru copii. În urma unei solicitări trimise de Prozax SRL, conducerea centrală a companiei de căi ferate, condusă de Trică,  a fost de acord să modifice o serie de clauze din contract, toate schimbările fiind în defavoarea societăţii de stat.  Dacă iniţial se preciza că în cazul încetării înainte de termen a contractului amenajările efectuate în spaţiul închiriat rămân în proprietatea CFR fără nici o despăgubire, prin anexă s-a limitat doar la situaţia în care „pentru o cauză determinată de culpa exclusivă a locatarului”.  Printr-o altă modificare, CFR SA , ca şi proprietar al clădirii, a renunţat la dreptul de a rezilia oricând contractul pe perioada celor 15 ani, clauza modificându-se astfel încât denunţarea unilaterală a contractului de către una dintre părţi cu 60 de zile înainte se poate face „numai pentru o culpă exclusivă a celeilalte părţi”. De asemenea, au fost eliminate integral alte trei clauze prin care CFR putea notifica şi solicita eliberarea spaţiului când interesele de exploatare sau modernizare ale companiei de stat impun acest lucru.

Anexa a fost semnată din partea regionalei CFR de Ion Stoichescu, cel care apoi l-a înlocuit la conducerea companiei naţionale pe Valeriu Trică, care a revenit la Timişoara. Până la ora redactării acestui material, niciunul dintre reprezentanţii CFR nu a putut fi contactat pentru a explica de ce au fost de acord cu aceste clauze

12 COMENTARII

  1. Dar CFR nu cumva este in ograda Ministerului Transporturilor?Atunci cum se face ca cea mai iubita(platonic)dintre pamantene de catre dl. T.Basescu nu vede matrapazlacul? Dar poate il vede o alta cea mai iubita , dar nu platonic.Insa daca , totusi, nici Boagiu si nici Udrea nu-i ganguresc in ureche „marinelului” , poate ca „temutele” DNA si ANI si cate altele or mai fi fiind , sa-i dea peste bot „deputatelui”

  2. Domnule Dragos Bota, daca v-ati pornit,tineti-va de ei ca sigur ii mai prinde-ti cu multe.Sunt convins ca o sa va ajute si cititorii.Felicitari nu cedati!Incercati o ancheta si la Regionala CFR poate aduceti la cunostinta poporului cum se fac disponibilizarile la CFR conform managementului PDL

  3. PT.DL. BOTA : VERIFICATI ULTIMA LICITATIE A AEROPORTULUI PT INCHIRIEREA HALEI CARGO !!!!! FARA ” LICITATIE ” DE FAPT , ATRIBUITA DIRECT DE SANMARTINEAN , FIRMEI LUI POPOVICIU – CIOBANU ( DEPUTATUL) IAR FATADA ESTE NEPOTUL LUI CIOBANU – NINI DICA !!! INTREBATI FIRMELE CARE ASTEPTAU LICITATIA SI S-AU TREZIT CU EA FACUTA , FARA ANUNT , FARA NIMIC…… INTREBATI PE DNA BERENTZ , SAU PE CRISTI BRAGA , CA EI AU MINTIT CA AU ANUNTAT IN OPINIA TIMISOAREI , DAR NIMIC……..PLUS CA ESTE INCHIRIATA ILEGAL , DEOARECE TREBUIE F MULTE AVIZE.
    DLE BOTA , ARDE SUBIECTUL ASTA !!! SI TOTODATA VERIFICATI PRETUL DE INCHIRIERE ( ATRIBUIRE ) CAT ERA INAINTE , SI CAT E ACUM PT FIRMA LUI POPOVICIU…VA SPERIATI !!!!!

  4. poti face o ancheta la gara CFR Timisoara Nord, pentru a vedea cum firmele PDL-iste au montat in gara CFR Timisoara Nord, geamuri termopan in valoare de 10 milioane de euro…Eu zic ca astia din PDL formeaza un grup de crima organizata!

  5. Puiu Popoviviu este unul dintre hotii pdl-isti alaturi de ostaficiuc,UNPR-isti.Cladirea de langa cofetaria Violeta,Casa de Moda Veche, ii apartine lui Puiu Poviciu

  6. daca un neica nimeni,adica Trica, a ajuns sa conduca Regionala Timisoara nu trebuie sa va mirati oameni buni.domnul ziarist nu a aflat inca ca acest neica nimeni si a facut viluta in Dumbravita in 7luni ,nu se intreaba nimeni de unde a avut banii!!!!!!pt ca in urma cu 6 ani acest neica nimeni,facea naveta cu trenul de la Otelu Rosu la Timisoara dincauza ca nu avea unde sa locuiasca acest mare director….oare nici o institutie de stat nu vede magariile si afacerile acestui parvenit….

  7. Acest individ a trecut la spitalul cfr pe linga mine,nu am putut sa ma i-au de el ca sunt proaspat opereata eu ii doresc sanatate si multa caldura asa sa i ajute dumnezeu,un nesimtit:(

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.