Cum a ajuns adjunctul de la Finanţe monedă de schimb pentru datoriile...

Cum a ajuns adjunctul de la Finanţe monedă de schimb pentru datoriile complicelui

3
DISTRIBUIȚI

Horia Cardoş, patronul care i-a denunţat la DNA pe Gabriela Ionescu, directorul adjunct de la Finanţele Publice Timiş, şi pe complicele acesteia, Dinu Călin, a ajuns „în combinaţie” după ce ani de zile a făcut afaceri cu Călin. Acesta a ajuns la un moment dat să-i datoreze lui Cardoş aproape 100.000 euro. „La insistenţele repetate ale denunţătorului de a-i fi plătită datoria, inculpatul Dinu Călin Ioan i-a propus acestuia o formă de „compensare” a acestor debite, respectiv s-a oferit ca, pentru stingerea parţială a datoriilor, să-i prezinte denunţătorului un funcţionar din cadrul D.G.F.P. Timiş, respectiv pe inculpata Ionescu Gabriela, arătând că aceasta va oferi „protecţie” societăţilor comerciale administrate de către denunţător, cu ocazia oricăror controale fiscale care ar putea fi efectuate la aceste societăţi comerciale”, au constatat procurorii. De altfel, Gabriela Ionescu a ajuns, iniţial, în funcţia de la Finanţele Publice Timiş, cu sprijinul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, pesedistul Adam Crăciunescu, un apropiat al cumnatului lui Dinu Călin, nimeni altul decât controversatul om de afaceri Nicolae Mann, cercetat penal în dosarul DIICOT privind fraudarea grupului german Aton cu zeci de milioane de euro.

După un control al Finaţelor Publice la una din firmele lui Cardoş, unde s-au constatat numeroase probleme, patronul s-a întâlnit personal cu Gabriela Ionescu „care a promis că va interveni pe lângă colegii săi care efectuau controlul, fapt care a condus la aplicarea unui tratament sancţionator mai blând în raport cu neregulile constatate. În aceleaşi împrejurări, respectiv a promisiunii de a-i determina pe inspectori să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, inculpata Ionescu Gabriela i-a propus denunţătorului să-i ofere servicii de contabilitate şi consultanţă fiscală, contra cost, pretinzându-i astfel prestaţii băneşti periodice pentru sprijinul acordat şi pentru alte astfel de intervenţii nelegitime pe lângă organele fiscale de control”.


Pe lângă banii pe care i-a primit prin intermediul lui Dinu Călin, Gabriela Ionescu a ajuns să trimită şi o listă scrisă de ea cu pomii pe care-i vroia pentru curtea noii sale case de la Moşniţa Nouă. Într-o zi s-a dus chiar la firma denunţătorului pentru a-şi alege florile pe care urma să le pună în curte, după ce şi-a comandat şi o seră, desigur plătită tot de denunţător. Iată o parte din discuţia surprinsă de anchetori

Cardoş: – Am comandat pomii.

Ionescu: – Îhî.

Cardoş: – Săptămâna asta o să vină.

Ionescu: – Da. Aveţi şi curcani?

Călin: – Ai primit curcan şi mai primeşti doi.

Ionescu: – Nu, zic aveţi şi curcani aicea.

Cardoş: – Îhî.

Călin: – Na aia.

Ionescu: – Ce-i cu aia?

Călin: – Aia…

Cardoş: – Vă interesează o seră?

Ionescu: – Îhî.

Călin: – Ce vrei să faci cu ea mai concret?

Ionescu: – Să pun florile în ea.

Cardoş: – Aşa de mărimea aia, mai mică, mai mare?

Ionescu: – Aşa. Aşa.

Călin: – Aia o are. O spală şi ţi-o aduce.

Ionescu: – Ha! Ha! I-o iau din curte!

Călin: – Da. Pomii vin. Du-te alegeţi trandafirii şi…, că toată lumea îi cătrănită astăzi. Numai voi şi vă doare-n p… de toţi.

Cardoş: – Pe cine?

Ionescu: – Dar ce-ai vrea să facem?

Călin: – Pe voi pe Finanţe.

Ionescu: – De ce suntem cătrăniţi?

Călin: – Noi.

Ionescu: – Ih!

Călin: – De soartă şi de voi.

Ionescu: – De mine! Eu nu deranjez pe nimeni.

Gabriela Ionescu şi-a ales florile, care au fost preluate ulterior, de şoferul său, în următoarea perioadă ajungând la ea acasă atât sera, cât şi pomii ceruţi drept şpagă pentru protecţia acordată.

 

3 COMENTARII

  1. dna=0 ! cand o sa prindeti si voi pe unu care da 1 milion de euro pentru o autostrada la stat, o sa va mai credem, pana atunci sunteti niste gainari cu relatii la sri ….

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.