Pedelistul Vermeşan (67 ani), anchilozat în fotoliul de şef al Sănătăţii Publice

Pedelistul Vermeşan (67 ani), anchilozat în fotoliul de şef al Sănătăţii Publice

16
DISTRIBUIȚI

Puterea portocalie face paradă la televizor cu promovarea tinerilor, în timp ce în funcţiile cheie sunt ocupate de „dinozauri”, bine ancoraţi cu susţinerea de partid. Horia Vermeşan a fost numit în 2005 ca şef al Direcţiei de Sănătate Publică cu susţinerea preşedintelui PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc. Este şi acum în funcţie, chiar dacă, în 2010, a împlinit vârsta de 65 de ani, care ar fi trebuit să ducă la pensioanarea sa, conform legislaţiei în vigoare.


Nimic nu l-a clinitit, însă, din postul de şef al DSP Timiş pe prof.dr. Vermeşan, care continuă să conducă  instituţia deşi are aproape 67 de ani. Din fotoliul pe care-l ocupă, Vermeşan supervizează, printre altele, licitaţiile de zeci de milioane de euro de la toate spitalele din judeţ şi numirile în funcţii.

Contactat de PRESSALERT.ro, Horia Vermeşan a explicat că beneficiază de o prevedere legală conform căreia, fiind membru al Academiei Române, poate să rămână în activitate până la 70 de ani. „Portiţa” invocată nu l-a salvat, însă, în 2010, când a împlinit 65 de ani, de a părăsi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, unde  era profesor, fiind pensionat. Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a susţinut că „anul trecut s-a prezentat la concurs pentru ocuparea funcţiei şi a primit o derogare de un an, fiind membru al Academiei. Nu ştiu să vă spun mai multe. Mai avem astfel de situaţii în judeţ”.

16 COMENTARII

  1. De ce nu ma mira?
    Puterea portocalie e atit de mare incit mi-e sila,ostaficiuc are o vila in „cartierul primaverii” calea torontaluilui acolo mai au si alti pedelisti inclusiv fostul meu patron,toate vipurile din timisoara au vile acolo pe partea stinga cind mergem spre becicherec.
    Diferite forme arhitecturale,mergeti si filmati sa veceti cum lucuiesc latifundiarii,bine mai au si alte proprietati,terenuri ,apartamente,case….etc si conturi.

  2. cie vrei mah MELANIA ?
    sa tzo trag, ca io am muncit pientru partid si pintru cetatieni asa ca am voie sa am vila coloshia. sarantoaca si puturoasa cie ieshti, ca daia n-ai ninica. noi am muncit de niam spetit si am facut si revolutia ca lam dat gios pi ceauciescu so ducetz voi bini nu sa muritz di foame ca pi vremia comonishtilor.

    • ai venit cu „trenul foamei”???,putina jena pe la voi nu are cum,pedelistii care au invadat banatul nu-ti statea in moldova mai bine cu vocabularul asta ???
      Rushine sarantoc esti tu si cu toti hotii fara bun simt,educatie la pdl nexam!!!!
      Nem szighered mogod???

      Nem,nem nem ca toti v-ati infartit cu grofii,bleacs 🙁

  3. Aici ai muscat-o rau de tot: Vermesan nici nu supervizeaza licitatii si nici nu numeste in functie directorii de spital. Ar fi trebuit sa ai idee, pana acum, ca o parte sunt ale Primariei, o parte la CJT. In plus, licitatiile le fac sputalele, iar DSP e cu totul alta mancare si are alte atributii.

  4. ar trebui sa ne respectam si sa ne sustinem valorile (ex. Horia Vermesan – un adevarat doctor care a facut si inca face multe pentru oameni si pentru sanatate). inca este pe acest scaun datorita faptului ca isi face meseria cu adevarat. este un profesionist, asta e motivul pentru care este sustinut de noi, de oamenii simpli! tot timpul vor fi persoane care vor trage de el sa ramana pe aceasta pozitie pentru ca este singurul care intradevar face ceva. rezultatele muncii lui chiar se vad!

  5. E atat de anchilozat domnul profesor Vermesan incat face cam 1000 de operatii in fiecare an. As vrea sa fiu si eu cel putin la fel de anchilozat cand o sa am 67 de ani. Ai cam dat-o pe langa Bota de data asta. La Multi Ani domnule profesor!

  6. domnilor sunt uluit, toata lumea condamna puterea portocalie dar nimeni nu spune ca ei au salvat economia. as vrea sa vad si cate un comentariu despre……

  7. Il cunosc personal pe prof. Vermesan si pot sa spun ca nu este deloc asa cum il descrie acest „jurnalist electronic” pentru ca daca era un adevarat ziarist ar fi scris si el la un ziar local adevarat si nu la unul de nisa on line. Prof. Vermesan este un profesionist in sensul adevarat al cuvantului si chiar daca a fost numit de pdl (pe care eu sincer nu-l simpatizez deloc), si-a facut treaba pentru ca e un om al acestor locuri si pentru care a facut multe: cladirea Ortopediei, Dir. de sanatate publica, iar acum se lupta pentru finalizarea Institutului Oncologic ca sa avem si noi aici in Timisoara un asemenea institut nu numai cei de la Iasi, Cluj, Bucuresti. Dar doctorul Horia Vermesan, pentru ca in primul rand e doctor apoi Academician si Profesor Universitar are prea mult bun simt si oricum se va retrage din activitate manageriala, dar asta nu pentru ca a scris acest Dragos Bota ce a vrut el si ce iau mai spus si altii sa scrie, bineinteles recompesandu-l pentru acest articol ci pentru ca este un Om cu bun simt si cu multa inteligenta si este constient ca trebuie sa lase loc tinerilor, dar totusi sa-l respectam pana la predarea mandatului care se incheie oricum anul acesta.

    • Sa respectam un astfel de gunoi??? Stiti ca pana nu primeste bani nici nu isi saluta pacientii??? Sa il respecte moartea!!!! Jegos ordinar care nu se mai satura de bani!!!

  8. Vermesan Horia este cel mai mare gunoi uman posibil!!!! Nu merita titulatura de doctor ci de ahtiat dupa bani, mincinos, oportunist si nenorocit!!! Nu inteleg cum este posibil sa mai existe la varsta lui pe holurile spitalului! Fiul sau opereaza in locul lui pt ca el este prea hodorogit, el doar aduna banii!!! Ar trebui urmarit cu o camera ascunsa…imi e greata ca exista astfel de oameni!!!

  9. Pe domnu’ Vermeşan il cunosc de ani de zile si este bine cunoscut timisorenilor, ca si chirurg dar si ca pasionat de arta.
    Fiul lui nu-l suporta, spunea odata despre tatal sau, probabil pentru ca-l cunoaste foarte bine.
    Este o relicva vie a tot ceea ce a intruchipat comunismul inainte si dupa ’89, un om rau si foarte hapsân exact cum il trădează faţa.
    Crezi că la bătrâneţe oamenii devin mai inţelepţi, din păcate nu-i aşa, unii la bătrâneţe işi accentuează defectele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.