Reîncepe judecarea dosarelor şpăgilor din vămi

Reîncepe judecarea dosarelor şpăgilor din vămi

14
DISTRIBUIȚI

Curtea de Apel Timişoara va reîncepe judecarea pe fond a dosarelor în care au fost trimişi în judecată de către DNA vameşi, poliţişti de frontieră, poliţişti şi traficanţi de ţigări pentru fapte de corupţie şi contrabandă.


Asta după ce judecarea dosarelor a fost blocată după ce magistraţii de la CAT au considerat că nu sunt competenţi. În această situaţie, timp de câteva luni, dosarele au fost plimbate de la curtea de apel, la tribunal şi apoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se stabili care instanţă este competentă. În cazul dosarelor lotului Moraviţa 1 şi lotului Moraviţa 2 s-a stabilit că instanţa competentă este Curtea de Apel Timişoata, ÎCCJ urmând să se pronunţe şi în cazul lotului Naidăş. Judecarea lotului Moraviţa 2 va fi reluată în 9 aprilie, iar a dosarului Moraviţa 1 în 23 aprilie.

14 COMENTARII

  1. Vad ca urmaresti cu atentie derularea acestui proces.Sper ca atunci cand vor aparea aspecte noi despre care nu s-a scris pana acum, sa ai puterea sa scrii despre ele si sa dovedesti ca esti un jurnalist independent si echidistant.Vom vedea.

  2. Ce dobitoc sunt atunci cand ma bucur de acesti oameni ca le reincepe iarasi procesu’. Dar, daca nu am decat putin creer si acela este atrofiat de atata munca de politie pe care o fac in fiecare zi, pornind calculatoru si urmarind daca nu a inchis pe vreun politist sau pe vreon vames. Doamne , ce orgazm am cand vad ca cineva pateste ceva rau! dar , sunt cretin ce sa fac, mai mult de atata nu pot, IARTAMA DOAMNE!

  3. Crezi că Doamne-Doamne n-are altă treabă decât să-i ierte pe dobitoci și cretini ? Dar nu dispera, vina recunoscută e pe jumătate iertată…

  4. Mai dobitocule, altceva mai bun nu ai de facut, decat sa latri ca prostu toata ziua de politistii de frontiera si vamesii din Moravita?
    Esti disperat ca nu ai prins un loc la Moravita si ti-ai pierdut timpu la interior? Mare cretin esti.
    BOULE, SPRE INSATISFACTIA TA MARE LUCRU NU O SA SE INTAMPLE! MAI VB PE COMENTARII.

  5. Ai și tu dreptate în felul tău (chiar dacă singur te-ai recunoscut cretin)despre faptul că mare lucru nu o să se întîmple, dar tocmai aici e problema, fazanii sunt plimbați prin instanțe iar la vârf șpaga și cotizația la partid merge mai departe… D-aia „ne bucurăm” când aflăm că ceva-ceva se mai mișcă, poate, poate… Iar dacă ai ceva interesant pt. comentarii, fă-o direct, nu cu jigniri idioate.

  6. Acum au inceput sa o dea pe blesteme,jegurile penale de 2 bani/bucata. Numai sinteti smecheri,mai ghertoilor,va pierit smecheria si figurile din cap? Acum abia mai aveti bani de o cafea amarata si de un colt de paine semi. Ati belit-o in fericire si fara bani si la parnaie.

  7. pai in lotul Naidas….desi sunt cercetati penal ei inca lucreaza….de ce nu i-au suspendat din functii pana la finalizarea proceselor? si daca castigau…..isi reluau functiile inapoi conform legii…

  8. ce justitie e asta? ii tin pe cercetati penal in cazul luarii de mita din vama la lucru….si pe altii care nu au avut nici o treaba cu astia…ia dat afara….numai in caras severin se poate intampla asa ceva…..eeeeee…..cum o sa intre dupa gratii unii ofiteri de la politia de frontiera….se stiu ei care…:D

  9. 98% dintre ei, vor face puscarie cu EXECUTARE.Astia ce-o dati in diverse p’aici sunteti CLEI,unu’ e anti pdl,altu-i anti NATO,altu-i anti ma’sa,puroaie plictisite,prosti cu spume !!!OLANDA si nu numai,e GEANA pe cazul asta,iar verdictul care se asteapta….e clar !!! PUSCARIE CU EXECUTARE !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.