Şeful PD-L Caraş Severin, directorul APIA şi primarul din Socol, arestaţi de...

Şeful PD-L Caraş Severin, directorul APIA şi primarul din Socol, arestaţi de Tribunalul Timiş

3
DISTRIBUIȚI

Dosarul şpăgilor via APIA Caraş Severin a ajuns pe rolul Tribunalului Timiş, care a început să judece solicitarea DNA de arestare a celor trei reţinuţi – şeful PD-L Caraş Severin, Iancu Simion – Simi, şeful APIA Caraş Severin, Romică Anculia şi primarul din Socol, Ghiţă Valentin. Primarul „Simi” a fost adus încătuşat în tandem cu colegul său de la Socol, în spatele lor venind şi Anculia. Judecătorul a început audierea celor trei, primul care a dat declaraţii fiind şeful APIA Caraş Severin. Acesta a recunoscut în timpul audierilor de ieri absolut toate acuzaţiile DNA şi a dat o declaraţie amănunţită asupra modului în care se împărţeau banii între el, primari şi reprezentanţii firmelor care, în acte, efectuau operaţiunile de întreţinere a pajiştilor. „Să vedem dac ă a recunoscut”, a comentat primarul din Oţelu Roşu, înainte să intre la audieri, când a fost cum comentează recunoaşterea faptelor de către Anculia. În faţa judecătorului, Anculia a declarat că nu recunoaşte cele consemnate în declaraţia dactilografiată dată în faţa procurorului, motivând că  nu a citit-o înainte de a o semna. Anculia şi-a schimbat, de ieri până astăzi, şi avocatul care-l apără. La această oră este audiat primarul din Socol. Urmăreşte evoluţia evenimentelor pe PRESSALERT.ro.

UPDATE 1 Primarul din Oţelu Roşu a negat că ar fi primit şpagă şi a solicitat să fie lăsat în libertate şi pentru că trebuie să reorganizeze, la solicitarea lui Emil Boc, filiala judeţeană Caraş Severin a PD-L după plecarea lui Sorin Frunzăverde şi mâine are şedinţă.

UPDATE 2 Ordonanţa de reţinere a primarului din Oţelu Roşu a expirat, acesta fiind în acest moment liber.”Simi” a părăsit boxa acuzaţilor şi după ce a ascultat pledoaria procurorului, care a cerut arestarea celor trei pe 29 de zile, a ieşit împreună cu avocatul ca să-şi ia o sticlă cu apă.


După ce a stat de vorbă, afară, câteva minute împreună cu susţinătorii săi care aşteaptă verdictul instanţei, Iancu Simion s-a întors în sala de judecată, unde avocaţii şi-au început pledoariile.

UPDATE 3 La ora 20,45, a fost eliberat din boxă şi primarul din Socol, Ghiţă Valentin, căruia i-a expirat ordonanţa de reţinere. Acesta a ieşit imediat din sala de judecată şi să-şi salute familia aflată în faţa tribunalului.

UPDATE 4 Tribunalul Timiş a decis arestarea celor trei pentru 29 de zile. Apărătorii acestora au declarat recurs.

UPDATE 5 Iancu Simion a avut propria teorie despre „umflarea” sa ieri şi şi-a prezentat-o cât era încă liber „ancheta era din iunie anul trecut. Cum de ieri, când era ziua lui Frunzăverde şi cu o zi înainte de moţiune, m-au luat? În plus sunt şi lider de partid”

 

3 COMENTARII

  1. Pune frate pozele cu infractorii legati in tandem…sa vada lumea. Auzi motiv de lasare in libertate – sa reorganizaza partidu . Pai nu i-a zis nimeni ca partidu e in opozitie?

  2. Ce-au facut, ce n-au facut… sa nu doriti nimanui sa fie privat de libertate…nici macar o zi… Sper sa se adune cei 3, ca nu ii asteapta vremuri mai usoare..

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.