Cum recunoşti şi tratezi un copil care este bolnav de ADHD

Nu sunt puţini părinţii care au tendinţa de a-şi răsfăţa copiii, la fel cum nu sunt  puţini micuţii care recurg la diferite tertipuri comportamentale  pentru a atrage atenţia părinţilor. Totuşi, graniţa dintre normal şi patologic a fost trasată cu atenţie astăzi, la Timişoara, de specialistul britanic Andrea Bilbow. Tema conferinţei a fost deficitul de atenţie cu hiperactivitate,  adică ADHD, boală care începe  să fie diagnosticată din ce în ce mai des şi în România.  Copii care plâng mult, care ţipă, se ceartă şi care fac orice pentru a obţine tot ceea ce îşi doresc pot suferi de acestată tulburare. În lipsa unui diagnostic şi a unui tratament corespunzător, urmările sunt serioase, şi se reflectă cu precădere asupra familiei şi a întregii vieţi a copilului. Sentimentele de vină, frustrare, certurile cu partenerul de căsnicie, inabiliitatea de a găsi un loc de muncă sunt doar câteva din urmările pe care le are convieţuirea cu un copil care sufră de AHDH şi care nu beneficiază de tratament corespunzător. De cealaltă parte,  prin lipsa tratamentului, micuţului i se neagă din start şansa la o viaţă normală. Prin natura tulburării, copilul nu se poate concentra la anumite sarcini, nu poate sta cuminte, îşi iroseşte energia pe activităţi complet inutile, riscă să fie dat afară de la şcoală, riscă să fie marginalizat de societatea care nu întelege specifiul acestei boli şi are toate şansele să dezvolte comportamente care duc la automutilare şi chiar la tendinţe de suicid, la vârsta maturităţii.

 Andrea Bilbow a fost prezentă la Timişoara, astăzi, în triplă calitate –  medic,  persoană care suferă de ADHD şi de părinte a doi copii care suferă şi ei de această tulburare.  Medicul a oferit câteva sfaturi cruciale pentru părinţii care au copii bolnavi.

Diagnosticarea şi aplicarea tratamentului corespunzător sunt primii paşi în drumul spre o viaţă liniştită.  Dincolo de sentimentele de vină, dincolo de ruşine sau de greutăţile pe care le experimentează un părinte, este bine ca relaţia cu micuţul să fie una cât mai strânsă. Copilul trebuie să ştie că este deosebit şi că suferă de această boală.  „Este de datoria oricărui părinte să lupte pentru drepturile copilului lui, să nu permită să fie discriminat, marginalizat şi să înveţe să se integreze în lumea specială din care copilul face parte. Să ştii să îl înveţi să viseze, să  îl înveţi să fie conştient de existenţa sa, să îi descoperi pasiunile şi să investeşti în ele , sunt căi sigure prin care un copil bolnav de ADHD poate duce o viaţă normală”.  Provocarea este cu atât mai mare cu cât tulburarea este ereditară şi părinţii la rândul lor pot suferi de ea.  Rutina în ceea ce priveşte medicaţia, mersul la şcoală sau chiar şi înainte de culcare joacă un rol important în a reuşi o comunicare cu micuţul. Un părinte trebuie să ştie totul despre boală, iar răbdarea şi perseverenţa sunt esenţial e. Dovadă că se poate este chiar Andrea Bilbow, care are doi copii peste 30 de ani care duc vieţi normale, şi care cu ajutorul tratamentului şi a afecţiunii au reuşit să treacă cu bine peste provocările acestei tublurări. „Totul este bine, atunci când este bine”, a concluzionat specialistul, care a atras atenţia că meseria de părinte al unui copil bolnav de AHDH este una pe viaţă, dar privită ca o provocare, mai degrabă decât ca o corvoadă,  poate deveni o mare bucurie.