Nicolae Robu ştie că „Georgică Cornu nu este încă rege”

Nicolae Robu ştie că „Georgică Cornu nu este încă rege”

1
DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, astăzi, la Timişoara că toate contractele care sunt în derulare cu regii asfaltului vor continua „pentru că există clauze contractuale şi suntem în plin sezon când se poate lucra la întreaga capacitate. Interesul este ca lucrările să fie efectuate la termen şi să fie de calitate. Că e conte, că e duce, nu mă interesează.


Acolo unde este cazul, vor analiza contractele. Dacă eu respect cele stabilite şi partenerul trebuie să facă la fel”. Întrebat de apropierea dintre PNL Timiş şi Georgică Cornu, supranumit regele asfaltului din Banat, Silaghi a susţinut că „îl ştiu ca preşedinte al Camerei de Comerţ, dar nu-l cunosc ca un apropiat al liberalilor”. Nicolae Robu, cel căruia i s-a făcut videoclipul de candidat la Primăria Timişoara de către televiziunea controlată de Cornu, a ţinut să precizeze că  „Georgică Cornu nu este încă rege”.

1 COMENTARIU

  1. Inca ju a ajuns Georgica rege dar cu siguranta va ajunge daca acest Robu primar si va ajunge sa fie incoronat ca si rege al contractelor de catre domnul Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.