Prefectul Mircea Băcală şi subprefectul Marossy, demişi de Ponta. Vezi ce au...

Prefectul Mircea Băcală şi subprefectul Marossy, demişi de Ponta. Vezi ce au decis aceştia

2
DISTRIBUIȚI

Premierul Victor Ponta a decis, astăzi,  în prima şedinţă de Guvern, demiterea tuturor prefecţilor şi subprefecţilor din România. Printre ei Mircea Băcală şi subprefectul Zoltan Marossy. Băcală, propulsat în funcţie de şeful PD-L Timiş Constantin Ostaficiuc, s-a remarcat ultima oară prin scandalul în care doi poliţişti erau să fie daţi afară pentru că au oprit maşina instituţiei după ce a depăşit pe linia continuă. Fostul prefect de Timiş, Mircea Băcală nu este deranjat de faptul că a fost demis de către premierul Victor Ponta. „Am avut şi declaraţii publice în care am spus că mă aştept să fiu demis şi că nu voi contesta schimbarea”. Totuşi, Băcală este nemulţumit de felul în care s-au petrecut lucrurile. Asta pentru că, spune că în anul 2009 a susţinut un examen pentru a ocupa definitiv postul de prefect, examen care a fost contestat în Instanţă. “În luna aprilie a acestui an s-a dat decizia conform căreia concursul la care am participat s-a desfăşurat legal.  Cu toate acestea nu am fost numit definitiv în funcţia de prefect, înainte de a fi demis,  lucru care mi-ar fi permis să rămân în sistem sau să fiu transferat în alt judeţ”, a mai precizat fostul prefect.  Dacă ar fi fost numit definitiv prefect, Băcală ar fi devenit inspector guvernamental, funcţie care i-ar fi permis să rămână în sistem.  Băcală nu va contesta în Instanţă decizia noului Guvern.


„Nu voi rămâne în sistem, în condiţiile în care nu am fost numit defitiv”, a concluzionat acesta.

În schimb suprefectul Zoltan Marossy a anunţat că „rămân în sistem. Deja mă obişnuiesc. În aprilie 2009 am fost pentru prima oară demis şi repus în funcţie în octombrie. Aştept să primesc decizia, noile însărcinari şi locul unde voi fi trimis”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.