Câte contestaţii s-au depus la Bac. Vezi liceele cu cea mai mare...

Câte contestaţii s-au depus la Bac. Vezi liceele cu cea mai mare promovabilitate

0
DISTRIBUIȚI

1.205 contestaţii au fost depuse astăzi, la centrele de examinare din Timiş, după rezultatele catastrofale de la examenul de Bacalaureat, unde numai 42, 17 la sută din cei examinaţi au promovat.  Faţă de anul 2011, numărul contestaţiilor s-a înjumătăţit, iar pe materii situaţia arată astfel :  413 – Limba română, 409 – Matematică, 123 – Biologie, 88 – Geografie ,  49 – Chimie, 47 – Anatomie,  47 – Genetică, 28 –  Fizică, 11 – Informatică,  6 – Limba maternă, 4 – Logică, 4 – Sociologie, 1 – Filosofie, 1  – Psihologie. „ Lucrările vor fi resigiliate, împărţite pe materii şi apoi vor fi trimise la Arad, acolo unde este centrul regional de recorectare. Notele finale vor fi afişate în data de 13 iulie, cel mai probabil înainte de ora 14 ”, a explicat inspectorul şcolar general din Timiş, Cornel Petroman.


Acesta a mai precizat că „ în cazul liceelor unde niciun elev nu a promovat, se vor lua măsuri, după ce situaţia va fi discutată în consiliul administrativ al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş”.  Chiar şi în marea de veşti proaste, unii timişoreni au motive serioase de mândrie.  La trei licee din oraş, procentul celor care au trecut examenul de Bac a fost de peste 90 %. 98 % din elevii de la Liceul Nikolaus Lenau, 94, 26 % din elevii de la Colegiul Naţional Bănăţean şi 91, 33 % dintre elevii de la C. D. Loga au promovat Bac-ul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.