Războiul dintre pedeliştii Falcă şi Seculici a ajuns la faza înjurăturilor şi...

Războiul dintre pedeliştii Falcă şi Seculici a ajuns la faza înjurăturilor şi înghiontelilor în public

0
DISTRIBUIȚI

Războiul total pedelisto-pedelist dintre primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi socrul său, liderul PD-L Arad, Gheorghe Seculici, a intrat în faza înjurăturilor şi înghiontelilor în public. Incidentul s-a petrecut, ieri, la căminul din localitatea arădeană Bata, unde pedeliştii s-au adunat să discute despre referendum, dar şi despre viitoarele candidaturi pentru parlamentare. „S-au încins spiritele la şedinţă. Pe de o parte era Igaş şi Seculici, iar pe de alta era Falcă.  Au ieşit din casa de cultură afară şi se tot certau. Seculici i-a spus lui Falcă că este cel mai mare mincinos pe care l-a cunoscut. Falcă l-a făcut gunoi şi i-a spus că a vrut să treacă la liberali pentru că are dosare penale. La un moment da, Seculici l-a împins de umăr Falcă şi i-a spus „du-te, mă, că eşti cel mai mare gunoi”.


Erau vreo 50 – 60 de persoane de faţă”, a declarat pentru PRESSALERT.ro un martor ocular. Incidentul a fost confirmat şi de viceprimarul PD-L din Ususău, Ionel Vasiescu, care a încercat să „îndulcească” situaţia „a fost o scânteie între cei doi. Aşa se întâmplă când unul este pe o funcţie şi vrea alta. Nu a fost chiar aşa de grav. Şi în casă mai se ceartă omul. La final, au stat la aceeaşi masă”. Până la ora redactării acestui material, cei doi combatanţi nu au putut fi contactaţi.

UPDATE Şeful PD-L Arad, Gheorghe Seculici, contactat de PRESSALERT.ro a declarat referitor la incidentul de ieri că „nu vreau să comentez. A fost după o şedinţă de colegiu şi consider că nu am ce să comentez. Îmi cer scuze, sunt într-o şedinţă”. Primarul Falcă a evitat să comenteze despre ciocnirea cu Seculici, declarând că ” eu am avut două discursuri, uul despre referendum și unul despre viitor. În cel despre viitor am spus că nu putem merge cu oamenii care  nu au credibilitate. Domnului Igaș sunt convins că nu i-a convenit ce am spus. După am servit masa cu domnul Seculici, nu și cu Igaș. Înțelegeam dacă îmi spuneați de Igaș, nu de Seculici”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.