Șeful Poliției de Frontieră Timișoara recunoaște că sunt probleme mari cu combaterea...

Șeful Poliției de Frontieră Timișoara recunoaște că sunt probleme mari cu combaterea contrabandei

7
DISTRIBUIȚI

Comisarul șef Ion Mirescu, împuternicit la comanda Inspectoratului Poliției de Frontieră Timișoara de o lună şi ceva, a recunoscut, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt probleme cu combaterea contrabandei, în special în Timiș. „Contrabanda a crescut în ultima perioadă de timp şi asta se simte în încasările de la bugetul de stat, ne arată statisticile”, a susţinut Mirescu. Întrebat cum de în Mehedinţi se capturează cantităţi importante de ţigări de contrabandă şi sunt anihilate grupări specializate în astfel de operaţiuni, iar în Timiş şi Caraş Severin e linişte, comisarul şef a a admis că „structurile Poliţiei de Frontieră de acolo au depus o activitate mult mai serioasă. S-a lucrat în paralel şi cu partea sârbă care şi-a făcut propria anchetă.


Aş vrea ca poliţiştii de frontieră din Timiş să fie incisivi şi aici. Nu mi-am propus să rămân la nivelul acesta  de letargie şi lipsă de reacţie. Vreau să-i determin să mişte, să aibă constatări”. Şeful Poliţiei de Frontieră Timişoara a recunoscut că o parte din ţigările de contrabandă care ajung până la Bucureşti intră pe graniţa vestică, atât prin punctele de frontieră, cât şi peste fâşia verde. Pe lângă activarea şefilor de structuri, Mirescu a anunţat şi o întărire a structurilor de combatere a contrabandei pentru că „situaţia operativă este fierbinte”. Comisarul şef a comparat situaţia luptei cu contrabandiştii de la graniţa de vest cu cea de la graniţa de nord „unde este confruntare. Acolo sunt rezultate, iar contrabandiştii au ajuns să fie înarmaţi cu grenade ca să-şi recupereze banii”.

7 COMENTARII

  1. Ar trebui sa ne uitam putin si la ,,calitatea,, oamenilor de la nivelul S.P.F-urilor, a caror verticalitate si dorinta de combatere a acestui fenomen, dar mai ales de implicare in combaterea acestui fenomen, lasa extrem de mult de dorit. Pe scurt” -cms sef SLABU GHEORGHE de la SPF Moravita , care de ani de zile pastoreste in stil mafiot situatia operativa din zona impreuna cu sotia acestuia care de tot atat timp aproviziona toti contrabandistii cu mii de baxuri de tigari de contrabanda in calitate de angajata al unui duty-free din PTF
    – un alt specimen ,,expirat,,care mai nou incearca din rasputeri sa convinga subordonatii de inutilitatea exprimarii votului ptr referendum, si care prin modul cum manageriaza dispunerea oamenilor in misiuni- (dupa chipul si asemanarea sa)- impreuna cu alti ofiteri cu functii de conducere a turelor de serviciu, cum ar fi MUGHIURUS P.,fost bisnitar care se ocupa cu schimbul de valuta in Timisoara la origine iar dupa ce a venit in sistem a continuat in complicitate cu fostul adjunct al I.J.P.F Timis,cms.sef FLOREA STEFAN actualmente pensionat, sa faca trafic cu masini furate, fapt care de altfel, este de notorietate, -favorizeaza acest fenomen in scopul bunastarii sale si a lucratorilor din P.T.F pe care-i protejeaza si care intotdeauna il ung foarte bine. Apropo…sa-l vedeti cum se ascunde prin gangurile cladirii de la sediul S.P.F Sinnicolau-Mare, atunci cand tuar din P.T.F se intoarce la terminarea programului turei, iar baietii au grija sa-i strecoare in buzunare ,mierea,,…..NEVERRRRRRRRRRRRRRRR!!!!!!!!!!!!!!

  2. Parerea mea: Verificati oamenii angajati la vama, dati-i afara pe toti cei cu pile, faceti-le un test daca e nevoie( cu detectorul de minciuni),luati-i pe cei cu studii superioare, si problema contrabandistilor se va rezolva…Asa cum ati auzit:”Omul sfinteste locul”.

  3. Ei zic ca apartin de mitici,dar se inseala amarnic!Adevar ce graiesc goanta si mac,sablonul il regasiti si la aeroportul Timisoara:tinerii care vad,dar tac,batranii care aud,dar fac!Va asteptam la un control pe timp de noapte,ar fi „beton”!De ce?De asta!

    Traficantul de droguri Obi Innocent este judecat pentru că a reuşit să plece spre Viena de pe Aeroportul „Traian Vuia“ din Timişoara, cu acte false. Nigerianul nu se putea legitima cu cele reale, pentru că avea interdicţie pe teritoriul Austriei. Înainte de îmbarcarea în avion, Obi a prezentat poliţiştilor de frontieră timişoreni un document de identitate al unui cetăţean austriac. Poliţiştii nu au sesizat faptul că nigerianul nu seamănă cu cel din fotografia de pe actul de identitate şi l-au lăsat pe Obi să zboare spre Austria.

    Poliţiştii de pe Aeroportul din Viena au depistat falsul imediat şi l-au returnat în aceeaşi zi pe nigerian pe Aeroportul din Timişoara.

  4. asa de bine se implica si mirescu incat a avansat la exceptional de ziua politiei de frontiera si agenti cercetati pentru ca au dat drumu la tigari acum o luna . asta spune multe !

  5. domnule mirescu sunteti un om cu multe calitati care a dovedit mult profesionalism si competenta profesionala , dar din pacate atata vreme cat veti tolera incopetenta , pupcuristii , avansarile inainte de termen a multor politisti care nu au nimic in comun cu munca de politie dar care sunt foarte buni prieteni cu sefii lor si mai sunt si sindaclisti unii dintre ei , va descalificati. In itpf tm sunt foarte multi specialisti si buni profesionalisti dar care din pacate sunt marginalizati de sefii lor atunci cand se iau de contrabandistii care sunt prieteni buni cu acei sefi din SPFuri. Si scapati-va de incopetentii din cadrul turelor de serviciu care nu stiu sa completeze un pv de contraventie sau un pv de constatare dar care stiu sa se linguseasca pe langa sefi cu invitatii la chefuri la betivaneli si altele.In rest toata stima pt dvs sunteti un om foarte respectat care ati facut ceva pt tara asta in calitate de sef al ijpf mh.

  6. Bine ar fi ca de la minister sa vina un audit si sa verifice ceea ce se scrie pe site-uri. Bine ar fi sa se inceapa verificarile cu declaratiile de avere si de interese. Cu informatiile primite despre ei din surse anonime sau din surse deschise ( inclusiv informatiile de pe forumuri) Exista o lege prin care acesti oameni pot fi testati . Cate teste de integritate li s-au facut pana in prezent ? Unii din ei poate le-au picat si cautand prin arhiva rapoartelor intocmite de agentii dga am putea descoperii cu stupefactie acest lucru. Poate acest lucru se va intampla mai curand decat cred acesti oameni. Dka nu au facut absolut nimic din cee ce li se pune in carca evident ca nu au de ce sa se teama. Dar daca au facut si ei stiu cel mai bine acest lucru ar trebui sa se pregateasca pentru intalnirea cu ….dna.

  7. D-le Mirescu ati avut timp aceste vateva luni sa va lamuriti in ce-i preiveste pe f multi din acest inspectorat. Eu zic ca in conditiile unui management ce-l vreti performant ar trebui sa incepeti curatenia de primavara.
    Poate sunteti tentat sa mizati pe cei de origine politieneasca, parerea mea este ca sunt si graniceri bine pregatiti si capabili de munca calificata.
    Dar atata timp cat exista prin curtea inspectoratului „specialisti” care nu performeaza si plimba hartii de colo in colo nu se va schimba nimic.
    Nu uitati ca greul inspectoratului o duc cei din frontiera, buni ,rai, asa cum sunt, dar pe ei va bazati!
    Cei din „curte” ar trebui sa-i sprijine pe cei din frontiera nu sa le bage bete in roate!
    et.c.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.