Suporterii lui Băsescu au ieşit în stradă să strige că stau acasă...

Suporterii lui Băsescu au ieşit în stradă să strige că stau acasă la referendum

9
DISTRIBUIȚI

Ultima promenadă civică a suporterilor lui Traian Băsescu a durat cât s-a înconjurat centrul o dată şi să  ţină câteva discursuri mobilizatoare pentru stat acasă. Cele vreo trei duzini de manifestanţi, reprezentanţi ai Societăţii Timişoara, ai asociaţiei Ariergarda şi suporterii lui Mihai Răzvan Ungureanu întăriţi cu pedelişti, au avertizat că, de luni, România se va transforma în iad dacă trece referendumul.


Daniel Vighi, urmat de ceilalţi manifestanţi, a strigat la megafon ce se va întâmpla – românii vor avea vize din nou pentru că s-au supărat europenii pe noi, nu o să ne mai bage nimeni n seamă, românii vor lucra în Rusia şi vor culege căpşuni în China. „Nu am ieşi în stradă pentru Traian Băsescu, care mai are doi ani de mandat şi pleacă oricum, ci ca să nu pună mâna hoţii pe toate instituţiile statului”, a spus Vighi. Din această cauză, timişorenii au fost invitaţi ca duminică „să staţi pe terasă la bere, să mergeţi la ştrand”, după care manifestanţii au plecat spre casă.

9 COMENTARII

  1. cine mai poate sa creada si minciunile acestor ofensati….e dreptul fiecaruia sa participe la vot…ce democrati sunteti voi daca cereti oamenilor sa renunte la acest drept????

  2. Acewstia sunt doar niste disperati ca-si pierd ei sau cineva din familia lor stipendiile pedelisto-basiste; in fruntea lor – sefi de ong-uri compromise si nocive pentru adevarata democratie!

  3. Mai vedem dacă chiar se scufundă corabia că pleacă Băsescu, sau că vom fi conduşi de un plagiator.

    Petre Ţutea zicea bine ce zicea (şi bine zicea):
    „Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare…”

    „O ţară de oi, merită un guvern de lupi”
    E.R.Murrow

Dă-i un răspuns lui florin Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.