Timişul, pregătit pentru referendumul de demitere

Timişul, pregătit pentru referendumul de demitere

0
DISTRIBUIȚI

Pregătirile pentru referendum sunt pe ultima sută de metri , a anunţat astăzi subprefectul judeţului Timiş Liliana Oneţ.  „ În judeţul nostru vom avea  589 de secţii de votare din care 212 în Timişoara. Pentru întreg judeţul avem pregătite un număr de 673. 554 de buletine de vot inclusă rezerva de zece la sută, care vor fi trimise către secţiile de vot  din judeţ de către Poliţia de Frontieră şi cătră secţiile de vot din Timişoara de către Primăria Timişoara ”, a explicat Oneţ.  Şi la aceste alegeri, la fel ca şi la cele locale este interzisă intrarea în cabinele de vot cu telefone mobile, însă interdicţia rămâne la stadiu de recomandare, având în vedere că nu există nicio sancţiune prevăzută de lege.  Astăzi vor fi instruiţi preşedinţii secţiilor de votare din Timişoara, iar în data de 28 iulie vor avea loc inspecţii în toate secţiile pentru a  depista eventuale probleme sau lipsuri în ceea ce priveşte dotările necesare.  Timişorenii vor putea merge la vot în intervalul orar 7 – 23, doar la secţiile unde sunt arondaţi.


Cei care nu au domiciliul în Timişoara pot vota la orice secţie pe baza buletinului.  Deşi 1.200 de angajţi ai MAI alături de Poliţia Locală vor asigura buna desfăşurare a  procesului electoral în Timiş, nu au fost luate măsuri speciale pentru prevenirea votului multiplu, altele decât controalele în trafic pentru prevenirea turismului electoral.  Totuşi, cei care vor fi prinşi fraundând riscă închisoare de la 6 luni la 7 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.