Căminele de lux ale universității devin realitate

Căminele de lux ale universității devin realitate

0
DISTRIBUIȚI

” Licitaţia pentru cele două cămine noi ale Universităţii de Vest din Timişoara a fost pusă pe SEAP. În data de 23 august vor fi analizate ofertele,  iar dacă lucrurile decurg fără probleme şi nu vor exista contestaţii din partea ofertanţilor, lucrările ar putea începe chiar în luna septembrie „, a declarat, astăzi, rectorul instituţiei, Marilen Pirtea.


Astfel, în nici trei ani de zile, Universitatea de Vest va dispune de două cămine  noi, de lux, cu săli de fitness, şi 700 de camere de două şi trei persoane, dotate cu  frigidere şi televizoare. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 8 milioane de
euro, iar banii vor veni din fondurile proprii ale universităţii şi de la ministerul Educaţiei. Momentan, UVT dispune de 5 milioane de lei, bani aferenţi demarării construcţiei, însă Pirtea a explicat că restul
de bani vor veni în tranşe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.