EXCLUSIV Fiii primarului din Deta şi ceilalţi prieteni de scandal, primii la...

EXCLUSIV Fiii primarului din Deta şi ceilalţi prieteni de scandal, primii la primit locuinţe ANL

18
DISTRIBUIȚI

Celebrii fii ai primarului PD-L din Deta, Bogdan şi Călin Roman, cât şi ceilalţii membrii ai grupului care au provocat scandalul monstru care i-a făcut cunoscuţi în întreaga ţară, vor beneficia de locuinţe ANL. Aceştia apar pe primele locuri în anexele hotărârii de consiliu local care va fi votată în cadrul şedinţei de luni prin care se stabileşte cine va primi în chirie locuinţă de la stat cu o cameră sau două, având ulterior posibilitatea să o cumpere. Conform anexelor care cuprind listele cu beneficiari, în cazul locuinţelor cu două camere, primul pe listă este Bogdan Roman, care are cel mai mare punctaj – 61. Acesta a câştigat puncte importante pentru că de la scandal şi până acum s-a căsătorit cu cineva care are şi un copil. Interesant este faptul că din tabel reiese că toţi cei trei au locuit în chirie în doar 8 metri pătraţi.


Diferenţa între fiul cel mare al primarului din Deta, Petru Roman, şi următorul este de cinci puncte. Dintre toţi cei care vor sta în locuinţe ANL doar fii primarului au obţinut cinci puncte la criteriul „tineri evacuaţi din case naţionalizate”.

Pe lista de o cameră, Călin Roman este pe poziţia a doua, cu 56 de puncte, şi acesta locuind tot într-o încăpere de opt metri pătraţi, dar singur. De asemenea, chiriaşi ANL vor fi şi prietenii lor cu care au fost arestaţi – Valentin Strâmtu şi Radu Gherghel. De asemenea, logodnica lui Vasile Bârzan este pe lista câştigătoare.

Primarul Petru Roman a declarat pentru PRESSALERT.ro că „au fost stabilite criteriile prin lege. Legea este pentru toată lumea, Şi fiii mei sunt oameni ca şi ceilalţi. Dacă mâine se va aproba proiectul de hotărâre va urma o perioada în care se vor putea depune contestaţii”.  Edilul pedelist nu este pentru prima oară când este suspectat că foloseşte primăria în interes propriu. PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că a încălcat grav regulile de folosire a banilor europeni – a asigurat prin intermediul firmei sale servicii de catering şi protocol în proiectele din fonduri europene derulate de primărie şi conduse de el, acesta lucru fiind recunoscut de Roman.

18 COMENTARII

  1. Logic, tara lui papuc, unde mafia castiga intotdeauna. Cunosc persoane cu drepturi care ar fi tre sa se inscrie pe lista si din pacate nu e asa. Asta’i viata, ideea e ca anchete ar tre sa se faca din mai multe pct de vedere, nu doar din ce se scrie aici!Legea e de partea lor, presa se strofoca si vb degeaba.

  2. NU ESTE ADEVARAT NIMIC ….DECE TOT ASCULTATI BARFELE SPUSE DE ANUMITE PERSOANE CARE AU PROBLEME MINTALE…..TOT CE SCRIE ACI ESTE INVENTAT DE NISTE MINTI BOLNAVE….CE TOT ASCULTAI DE LUCIAN I SI CIPI C

  3. NU ESTE ADEVARAT NIMIC ….DECE TOT ASCULTATI BARFELE SPUSE DE ANUMITE PERSOANE CARE AU PROBLEME MINTALE…..TOT CE SCRIE ACI ESTE INVENTAT DE NISTE MINTI BOLNAVE….CE TOT ASCULTAI DE LUCIAN I SI CIPI C?

  4. Numai niste obedienti ai primarului puteau scrie comentariile de mai sus.Tare as vrea sa va vad daca ati fi pe lista pe locul 61,cand sunt doar 60 de locuinte,tot asa ati gandi?

  5. nu este nimic adevarat in articolu asta…sunt doar niste acuzati ne fondate facute de persoane rau voitoare
    PACAT SITE CA ESTE DE INTERES NATIONAL SI EL SCRIE DOAR MINCIUNI SI ABERATI

  6. AVETI DREPTATE ,SI EU AM FOST LA LUCRU LA EI CATEVA ZILE AM FACUT UN TARC PT CAINI DE LUPTA,IN CARE SE VOR DA MECIURI SI VREAU SA VA ZIC CA NU MA PLATIT MAI DELOC,PE COLEGU MEU,SA INBOLNAVIT ,NU A MAI VAZUT NICI MACAR UN BAN PE MOTIVVU CA A PLATIT SPITALIZAREA,AR TREBUI SA ANCHETATI CE AU FACUT IN SPANIA SI MODU CUM AU INTRAT IN CASE PESTE OAMENI, TENERIFE.

  7. ce sa mai zic eu de locuinta anl,can pe cel mare lam scos din mainile lu ciharean traian eu cu gota la insistentele mele pt ca pana azi nu mai era si poate ca nu mai apuca ,dar poate era mai bine,asta nu nare caracter,sau certat de la simplu fapt ca a cumparat un permis de conducere si nu a facut plata decat 1ooo in loc de doua ,la pecica…noi stim cum circuli chiar dc tatatu te tine sper ca dl bota sa verifice ca pol oras deta stie dar nu vor sa ia masuri,

  8. ma scuzazi de intoxicarile facute,dar vreau sa va spun ,caci nu mai pot,eu mai tot timpul sunt beat ,poate ca am scris si prosti,dar vreau sa va anunt ca am fostpus de clanu pit, mai exact de fiul cel mic, care ma punea sa impart chiar si manifeste.

  9. ia mai lasatil pe dl primar,ca duar nu ia cu el in groapa nimic tot la lili ii va ramane ca duar dumineca seara a fost la balul strugurilor cu ea mai exact la 20!58 au intrt in tara.y0napot chivano.

  10. pt.”noi cetatenii”,ori esti prost de felul tau,ori esti prost informat.La balul strugurilor,primarul,duminica a fost cu nevasta,eu m-am intalnit cu ei si am stat de vorba.Inainte de-ati etala prostia pe-aici,m-ai informeaza-te.

  11. fraere nu te mai tot chinui ca ori cum nu veti ajunge fii de deputati.nu mai dispera ai fost in ferma la voiteni cacatule cine te baga in swama,grija mare cica cel, va fi primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.