Dosarele revoluționarilor vor fi analizate de instanță

Dosarele revoluționarilor vor fi analizate de instanță

10
DISTRIBUIȚI

Revoluţionarii din zona de Vest sunt nişte „bărbaţi adevăraţi, fără atitudini mieroase”. Este concluzia secretarului de stat pentru problemele revoluţionarilor, Sorin Vintilă Meşter,  despre reuniunea de ieri, care a durat mai bine de cinci ore şi „dacă tot suntem în anul lui Caragiale, s-a  terminat cu pupături”. Astăzi, acesta a precizat că momentan se fac demersuri pentru reluarea plăţilor
indemnizaţiilor pentru luptătorii cu merite deosebite, plăţi care momentan sunt suspendate. „Indemnizaţia este pe masa Guvernului. Am propus ca plăţile să fie diminuate cu zece la sută, pentru cei care primesc şi pentru cei care urmează să primească. Vom discuta de la anul cât va rămâne şi cine va rămâne în plată. Fiecare dosar în parte va fi analizat de instanţele de judecată”, a explicat Vintilă.


Acesta a dat asigurări că în viitorul apropiat ar putea fi găsite fonduri pentru reluarea plăţilor pentru luptătorii cu merite deosebite. Momentan, la nivelul ţării există 13.978 de revoluţionari certificaţi. Un număr de 6.551 de dosare vor fi luate la puricat pentru că ar fi duplicate, a explicat Vintilă. Cu toate că numărul revoluţionarilor a explodat după anul 1998 când au început să se dea indemnizaţii pentru cei care au certificate, Vintilă a precizat că în Timişoara numărul revoluţionarilor din a rămas la fel. Explicaţii au de dat alte oraşe precum Braşov sau Constanţa,  „unde probabil mare a făcut mai multe victime ca Revoluţia”. Pentru a-şi duce la capăt planurile, secretarul de stat a promis că va face şi schimbări în instituţie, pentru că a constatat că e nevoie de competenţă şi nu de meritocraţie.

10 COMENTARII

  1. Verificati acest dosar-NR. CRT CERTIFICAT SERIA NR. NUME PRENUME TATA MAMA LOCUL NASTERII DATA NASTERII-2377 LRM-C 01472 CARAGUI CRISTIAN- DUMITRU DUMITRU MARIOARA TIMISOARA 14 09 1972.

  2. Nr.2377-revolutionar la numai 17 ani,3 luni,1 zi???Unde?Mafia „revolutionarilor” de la aeroportul Timisoara trebuie starpita!!!In jur de 20(douazeci)de nearestati,neimpuscati,in 16-22.12.1989!?!Hectare de pamant gratis-pomana,transport gratis,fara impozite pe salariu,locuinta,pentru ce???Banii inapoi miseilor!!!22 de ani de pomana!!!RUSINE!!!

  3. Si cind te gindesti ca printre revolutionari se mai gaseste si cite-un avoçat corupt! Este unul care se da mare, si nesimtitul nu a facut nimic, numai a jecmanit oamenii…

  4. Ma mir ca nici macar un singur tmisorean nu a observat ca acest secretar de stat de la Bucuresti ii considra infractori pe toti. Iata citatul: „Fiecare dosar în parte va fi analizat de instanţele de judecată”. Mare rusine pentru secretarul de stat, dar si mai mare pentru revolutionarii timisoreni care se pare ca si-au pierdut simtul de observatie si chiar de conservare. Este absolut sandalos ca s-a facut o asemenea declaratie in orasul care a declansat Revolutia Romana din 19889!

  5. Este ca la fotbal, multi sunt pe stadion, dar numai unii joaca si chiar si din acestia numai putinii marcheaza…….. Deci important este sa mai si faci ceva nu sa fi spectator.

  6. Cred ca ar trebui sa lasam la o parte invidia si sa fim realisti, cei care merita acest drept este normal sa fie si respectati de noi toti pt ca ccea ce avem acum este dobandit in mare masuri prin SPIRITUL LOR DE SACRFICIU din aceea perioada.
    Dupa razboi multi viteji se arata. Cinte lor !

  7. George Costin, secretarul de stat pentru revolutionari dinaintea celui actual, a facut exact la fel. A venit la Timisoara, a prostit revolutionarii cu functii si alte promisiuni, i-a dus la Bucuresti la un simulacru de congres, dar cu mult fast, la Casa Poposrului, ca sa le ia ochii si… i-a lasat fara indemnizatii. Daca nici dupa dezastrul Boc-Costin – Basescu-Maries n-au inteles nimic, inseamna ca revolutionarilor nostri le-a fost afectata mintea in acele evenimente. Politicienii stiu asata si profita ca sa-i insele in continuare.

  8. Nu inteleg de ce se tot minte legat de indemnizatiile revolutionarilor in special luptatorii cu merite deosebite.
    Prima data s-au acordat aceste indemnizatii luptatorilor in 2004 odata cu intrarea in vigoare a legii 341/2004

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.