Primii inculpați din lotul Moravița 1, audiați de instanță: „investigatorul Vodă se...

Primii inculpați din lotul Moravița 1, audiați de instanță: „investigatorul Vodă se lăuda că are în spate Casa Poporului”

3
DISTRIBUIȚI

Primii inculpați din lotul Moravița 1 au fost audiați pe fond de instanță, astăzi, de Curtea de Apel Timișoara, la un an și patru luni după ce DNA i-a trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi contrabandă. Înainte de a începe audierea acestora, judecătorul a respins toate cererile formulate de avocaţi prin care s-a încercat amânarea încă o dată a procesului – excluderea probelor obţinute ilegal, lipsa procedurii de citare a ANAF ca parte civilă şi punerea la dispoziţia inculpaţilor, înainte de a fi audiaţi, a copiilor după CD-urile cu înregistrările video. Când instanţa a anunţat că începe efectiv cercetarea judecătorească, pentru câteva secunde, unii dintre inculpaţi au fost cuprinşi de panică, consultându-se agitatţi cu apărătorii. De altfel, ulterior, mai mulţi inculpaţi, printre care Lucian Cotora şi Dicu Marian, care şi-au rezervat dreptul la tăcere până vor vedea efectiv înregistrările video.

Primul audiat a fost agentul Marius Apostol care a respins toate acuzaţiile care i se aduc de DNA, afirmând că „nu am aderat la nici un grup infracţional organizat.


Nu am dat şi nu am luat bani. Cei care mi-au fost citiţi sunt şefii şi colegii mei. Am lucrat la zona verde, nu în punct. Nu recunosc cele două acuzaţii de luare de mită şi nici complicitatea la contrabandă. Nici Florin Budriş nu a recunoscut că ar fi aderat la vreun grup infracţional, susţinând că a ajuns să lucreze la vamă la insistenţele investigatorului sub acoperire Cristian Vodă. Budriş a susţinut că „investigatorul Vodă se lăuda că are în spate Casa Poporului şi rezolvă orice. Am fost delegat împreună cu acesta şi cu Dragomir Valerian în vamă fără să ni se ceară acordul. Nu recunosc toate cele 26 de acte materiale de luare de mită care mi s-au reţinut prin rechizitoriu. Eu i-am cerut lui Vodă împrumut 400 euro pentru că-mi trebuiau bani să dau la medic să o operez pe mama. Mi-a spus că nu are să-mi dea, dar că mă va ajuta. Când ieşeam din tură îmi dădea 5, 10 euro. Aşa am ajuns la atâtea fapte. Nu am avut eu sume fabuloase de 5.000 de euro în mână şi să-mi ţin 5 euro. Multe acte mi-au fost puse în sarcină de investigatorul sub acoperire”. Întrebat cum explică faptul că, imediat cum Vodă a ajuns la Deta, el a fost cel care i-a explicat cum se „lucrează” şi unde se fac bani mai mulţi, Budriş a explicat că „aţi văzut că vorbesc mult. Mai şi aberez. Odată eram şi beat când am vorbit cu Vodă. Din cauza prostiei mele, acum trag consecinţele”. La următorul termen de săptămâna viitoare vor fi audiaţi alţi cinci inculpaţi.

3 COMENTARII

  1. ala , saracu’, a fost beat, dar citi din cei care lucreaza in vama sunt treji vreodata?din cauza curajului,starea lor naturala e cea de betie, pe sistem , SE STIEEEEEEEEEEEE

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.