Se scumpesc locurile în căminele UVT

Se scumpesc locurile în căminele UVT

0
DISTRIBUIȚI

Taxă de garanţie  de 100 de lei şi tarife mai mari cu circa 15 % la cazare – asta îi aşteaptă pe norocoşii care au prins un loc de cazare în căminele Universităţii de Vest din Timişoara. Rectorul UVT, Marilen Pirtea,  a efectuat, astăzi, o inspecţie în trei din căminele unde vor fi cazaţi studenţii odată cu începerea anului universitar. Fiind o vizită anunţată nu au fost găsite probleme sau nereguli.  Nu mai puţin de 100.000 de euro au fost investiţi în acest an pentru lucrări minore de întreţinere a căminelor.


Pirtea a explicat că, în general, reparaţiile vizează spaţiile comune, adică băi, holuri sau bucătării, motiv pentru care studenţii vor achita din nou acea garanţie, care în anii precedenţi a fost scoasă.  La finele anului universitar, banii le vor fi restituiţi celor care nu produc stricăciuni. Totodată, Pirtea a anunţat că şi taxa lunară de şedere în cămin va creşte cu circa 15
procente. Astfel, spre exemplu, studenţii care anul trecut plăteau 55 de lei pe lună pentru un loc într-un cămin cu camere de cinci persoane, acum vor achita 70 de lei.  Cazările în cămine vor începe
din data de 27 septembrie, iar conducerea univesităţii  dă asigurări că, având în vedere faptul că studenţii sunt repartizaţi pe facultăţi şi zile de cazare, nu vor exista cozi ca în anii precedenţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.