Cum se poate beneficia de controalele gratuite pentru depistarea cancerului de col...

Cum se poate beneficia de controalele gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin

0
DISTRIBUIȚI

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara, Ciprian Bogdan,  a făcut astăzi o serie de precizări cu privire la programul naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, de care pot beneficia femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani. Casa de Asigurări de Sănătate a alocat 1.600.000 de lei pentru Timiş, bani care acoperă costurile aferente consultaţiilor pentru 3.000 de paciente pe lună, vreme de un an de zile. „Pacienta trebuie să meargă la medicul de familie, de preferinţă în luna în care este născută, pentru a nu se crea busculadă.


Medicul de familie o consiliază, o trimite mai departe către medicul ginecolog care recoltează lama, care apoi ajunge la laborator. Rezultatele vin la medicul ginecolog, care le comunică  medicului de familie. Momentan facem demersuri pentru a modifica ordinul de ministru prin care numai gincologicii pot face lama, pentru că femeile din zonele îndepărtate de Timişoara se gândesc de mai multe ori până să meargă la consult, pentru că trebuie să se deplaseze pe distanţe mari. Cazurile de cancer de col uterin s-au dublat în ultimii trei ani, din statisticile noastre”, a explicat Bogdan. Totuşi, nu toate femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani pot beneficia atât de simplu de program. Asta pentru că dintr-un număr de 240 de medici de familie din Timişoara, numai 170 au semnat contract de colaborare cu spitalul judeţean. Astfel, pacienţii înscrişi la aceşti medici de familie au două opţiuni, fie se mută, fie aşteaptă ca medicul să se înscrie în program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.