Andea a găsit o groază de lipsuri în colegiul unde se vrea...

Andea a găsit o groază de lipsuri în colegiul unde se vrea deputat

1
DISTRIBUIȚI

Lipsuri şi iar lipsuri – asta a găsit Pentru Andea, candidatul USL Timiş în colegiul VIII deputaţi, acolo unde speră să câştige un mandat la începutul lunii decembrie.  „Am folosit perioada de precampanie pentru a cunoaşte colegiul VIII în care candidez  Am fost în toate cele 12 localităţi care constituie colegiul.


Nu aş vrea să vi le enumăr decât ca teme de reflecţie”.  Detaliind, Andea a explicat că, spre exemplu, în Jimbolia sunt şcoli, grădiniţe şi creşe nefinalizate. Nici când vine vorba de valorificarea resurselor sau de canalizare şi asfaltare nu se pune problema ca în colegiul VIII lucrurile să fie satisfăcătoare pentru  pesedist. Desigur, aceste nereguli observate vor fi remediate de îndată ca Andea va câştiga la scrutinul din decembrie. Totodată, candidatul spune că odată ajuns în Parlament ar mai umbla „pe ici pe colo, adică prin punctele esenţiale” şi la Legea educaţiei, precum şi la cea electorală, pentru „ca să nu mai avem deputaţi care cu câteva procente obţin un mandat”.

1 COMENTARIU

  1. al dreacu di comunist imputit ca asta o fost in comitetu municipal PCR ca raspundea de studenti. Iara vin comonistii la putere????????????????? stai dreacu acasa TOVARASE Andea si mancatz penzia de comunist imputit.
    uite la bolsevicii astia ce obraznicie au in ei. uitz mah andea cand tipaio la studenti de omu nou de tovarsu ceaucescu de tovarsa ceaucescu. hai?????????????? huooooooooooooooooo comunist imputit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.