EXCLUSIV Poliţist, membru al unei grupări specializată în „ţepe” cu apartamente

EXCLUSIV Poliţist, membru al unei grupări specializată în „ţepe” cu apartamente

1
DISTRIBUIȚI

Membrii unei grupări specializate în înşelăciuni cu apartamente au fost ridicaţi, în această dimineaţă, în urma unei acţiuni a poliţiştilor de la „Crimă Organizată” din Arad. Pe numele acestora au fost emise şase mandate de aducere. Operaţiunea DIICOT a pornit de la vânzarea în fals a unui apartament din oraşul de pe malurile Mureşului. Metoda folosită era standand – „săgeţile” închiriau apartamente, după care liderii grupării falsificau documente – de la cărţi de identitate până la contracte – şi puneau în vânzare locuinţa.


După ce reuşeau să găsească un client, vindeau apartamentul închiriat şi dispăreau cu banii, iar noul proprietar se trezea că a fost păcălit. Cartierul general al grupării era la Bistriţa Năsăud. În timpul investigaţiilor s-a stabilit că o parte din datele de identificare ale proprietarilor reali ai locuinţelor folosite în documentele falsificate erau obţinute pentru grupare de către un ofiţer de la IPJ Bistriţa Năsăud, pe numele căruia a fost emis, de asemenea, un mandat de aducere. Ancheta a scos la iveală că mai multe apartamente au fost „vândute” prin acestă metodă, gruparea acţionând în tot vestul României.  Vom reveni cu amănunte.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.