Poliţiştii locali, luaţi la ochi pentru că nu aplică legea

Poliţiştii locali, luaţi la ochi pentru că nu aplică legea

7
DISTRIBUIȚI

„Am cerut directorului Poliţie Locale să îi sancţioneze  pe agenţii locali care nu îşi fac datoria.  Am constatat în mai multe rânduri că Poliţia Locală nu îşi face datoria cum ar trebui şi vizavi de staţionările unor maşini în
zona centrală a oraşului, la doi paşi de parcări existente în locuri unde parcatul chiar este interzis.


Vineri seara pe V.V. Delamarina  staţionau într-o sfidare a unor norme mai multe maşini”, a declarat, astăzi ,primarul Nicolae Robu. Astfel, şoferii indiscliplinaţi vor fi ţinta poliţiştilor locali până când vor învăţa să se comporte civilizat, asta pentru că primarul a cerut înmulţirea controalelor şi a sancţiunilor. Un demers similar a avut loc
şi în vară atunci când ridicatul oamenilor fără adăpost şi a cerşetorilor  de pe străzi  a devenit o sarcină zilnică pentru comunitari, ca urmare a ordinului edilului şef.

7 COMENTARII

  1. Fratilor , comunitari sunt niste prosti cu cascete platiti din bani nostri , adica pardon publici , aplica legea doar la fraieri si la oameni de rand si buna credinta , in fiecare zi parcheaza in satatia de autobuz colegi lor militenii de la militia /pardon/ politia judeteana in statia de autobuz si pe 2 locurile de handicapati si nu ea nimeni nici o masura…
    Am sunat la 112 si a raspuns o tota care a venit cu recomandarea sa sun la politia comunitara care se ocupa de masini parcate ne/regulamentar
    -am sunat dar nu a venit nimeni din lipsa de echipaje care erau pe teren se plinbau pe banii nostri cu masini cu girofar
    -sa raspuns de la militia comunitara ca in cel mai scurt timp se vor lua masuri pentru soferi / militenii cu handicap si care nu respecta regulile de circulatie dar in fiecare zi acela-si lucru…
    Varianta pentru militie este
    DACA ESTI PROST DE MIC PE CAND ESTI MARE SI AI SI CASCETA ITI ESTE MULT MAI USOR CACI ESTI OBISNUIT CU PROSTIA —
    Traiti bine …

  2. Deci…cat de prost trebuie sa fi sa iei in considerare sau sa bagi in seama scursurile astea locale ?!teribil de prost!Valoare zero barat a acestor cazaturi care fac pana si denumirea de „politie” de ras.O mare greseala sa fie facuti politisti la apelul bocancilor fiindca singura denumire care li se potriveste era cea de gardieni publici .

  3. Sa ne pupati in partea din spate dimineata pe nespalate toti care vomitati aiureli despre ceva ce habar nu aveti dar suferiti de frustrari grave si de deviatii psihice fiind obsedati de ceva la care nici in momentele de extaj maxim nu puteti ajunge. Ptiufffff ce cacanari…

  4. vad ca cel care a scris articolul sta rau cu memoria…spune mai sus politisti locali,iar mai jos „comunitari”.politia locala exista in toata lumea si nu cred ca conteaza prea mult”istoricul”institutiei ci sa-si faca treaba si atat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.