Cum a blocat Robu activitatea Finanţelor cu deschiderea patinoarului

Cum a blocat Robu activitatea Finanţelor cu deschiderea patinoarului

2
DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu a blocat activitatea de la Finanţele Publice din Timiş. Prezent, astăzi, în parcarea din Piaţa 700 la inaugurarea unui patinoar, edilul şef a ţinut o cuvântare. Dacă în jurul său copiii erau nerăbdători ca partea oficală să ia sfârşit pentru a „descinde” în voie pe gheaţă,  funcţionarii DGFP au fost atât de curioşi că s-au strâns la geamuri şi pe balcoane lâsând cifrele să mai aştepte pentru a sorbi în voie cuvintele primarului.  Patinoarul de  400 de mp a fost deschis de Primăria Timişoara, în parteneriat cu Constructim şi firma Continental, care a face acte caritabile la foc automat după ce edilul şef a ameninţat cu măsurători şi scoaterea din oraş a firmelor care
poluează, pentru ca la scurtă vreme după ce compania a donat 25.000 de euro pentru mobilier pentru strada Mărăşeşti să anunţe că mirosul nu poate fi măsurat.


Patinoarul va fi deschis pe toată perioada iernii, în fiecare zi, în intervalul orar 12 -21.30, programul urmând să fie extins pe timpul vacanţei şcolare de Crăciun. Detalii despre orar, tarife şi regulament sunt disponibile pe site-ul
www.patinoartimisoara.ro.

2 COMENTARII

  1. un propagandist ieftin, care face declaratii iresponsabile dupa care incearca sa le respecte cu orice costuri din banii publici pentru propria imagine, asta e primarul nostru… vezi povestea cu acvariul din centru care in campanie ameninta ca il desfinteaza imediat dupa ce preia primaria, ca dupa sa nu mai stie ce sa le promita proprietarilor ca sa plece de buna voie.. poate le ofera jumatate de oras… rusine !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.