EXCLUSIV Cum erau testați cei care vroiau să adere la gruparea mafiotă...

EXCLUSIV Cum erau testați cei care vroiau să adere la gruparea mafiotă a lui Dan Mîndriloiu

5
DISTRIBUIȚI

Curtea de Apel Timișoara a judecat, astăzi, recursul declarat de inculpaţi înpotriva deciziei Tribunalului Caraş Severin prin care mindriloiu dans-a dispus arestarea lui Dan Mândriloiu şi a celor doi locotenţi ai săi, Dan Ivănescu şi Alin Hoţa, în dosarul DIICOT. Aceştia sunt acuzaţi că au şantajat trei oameni de afaceri pe care i-au terorizat, ajungându-se până la a se trage cu pistolul în maşina soţiei uneia dintre victime şi de a lăsa arma pe capotă, în semn de ultim avertisment. Avocatul lui Mîndriloiu a cerut judecătorilor eliberarea clientului său deoarece „nu există faptele de care este acuzat. Nu a şantajat niciuna dintre cele trei părţi vătămate. În cazul lui Valentin Armaşu cu acesta a fost în relaţii comerciale şi nu a vrut decât să-şi recupereze banii, fără presiuni”.

În replică, procurorul DIICOT a solicitat menţinerea celor trei în stare de arest pe motiv că gruparea mafiotă condusă de Mîndriloiu este una extrem de periculoasă şi că membrii grupării, deşi au fost condamnaţi pentru omor sau tâlhărie, „au persistat în activitatea infracţională după eliberare, sistemul penitenciar neavând nici un efect asupra lor”.


Pntru a exemplifica violenţa şi pericolul grupării mafiote, procurorul a citat din declaraţia unui martor, dată în faţa poliţiştilor de la „Crimă Organizată” Caraş Severin. Când a vrut să devină membru al grupării , pentru a i se verifica „aptitudinile”, bărbatului i s-a cerut să taie capul câinelui uneia dintre „ţinte” şi să-l lase pe maşina acesteia.

Când a avut ultimul cuvânt, Dan Mîndriloiu a susținut că „procurorul este într-o gravă eroare. Aveam de recuperat bani. Nici vorbă de şantaj. Vreau să am şanse egale cu acuzarea pentru a-mi dovedi nevinovăţia şi vreau în libertate”. Deşi pe arma cu care s-a tras în maşină s-a găsit ADN-ul său, Ivănescu a susţinut că este nevinovat. Rămâi pe PRESSALERT.ro  pentru a afla decizia instanţei.

5 COMENTARII

  1. Chind prindeti kkati ca astia,nu le mai dati drumul,lasati sa moara in puscarie,cretini draqu ce sint,ori doua boabe n-tre ochi,sa moara in cadere.

  2. dragi domni gazetari.Era politieneasca a domnului inchizitor tRAIAN bASESCU se apropie de sfarsit.cu toate ca ziarul se vinde mai bine daca infractiunea e mai grava,incercati totusi sa fiti impartiali.VOI ati crescut monstrii inventati de mONI mACOVEI,procurorii diicot,voi le-ati dat aripi,de se cred arhangeli.Incercati totusi sa ascultati si partea cealalta,parerea infracorului,expuneti-o,si lasati judecatorul sa decida,nu voi,deoarece viata nu se termina aici,ati vandut o stire,dar ati distrus un destin,poate o viata,dar la SFARSIT,toti vom da socoteala

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.