ACS Poli, meci-test în compania juniorilor. A jucat și mijlocașul sârb venit...

ACS Poli, meci-test în compania juniorilor. A jucat și mijlocașul sârb venit în probe

0
DISTRIBUIȚI
Echipa mare a alb-negrilor i-a întâlnit sâmbătă într-un amical pe juniorii din 06cadrul clubului, seniorii câştigând cu 2-0. La acest meci a venit şi un mijlocaş sârb în probe la ACS Poli, Zoran Kuburovic. Sârbul are 20 de ani şi a jucat în tur la OFK Kikinda, echipă din liga a doua din Serbia. Jucătorul poate evolua atât mijlocaş stânga, dar şi fundaş. Kuburovic nu va fi luat în cantonament, dar va fi monitorizat după ce echipa revine din Antalya.
Cele două goluri au fost înscrise de Alin Şeroni şi Szalbocs Szekely.


Pentru prima echipă au evoluat Coca, Nohai, Petrovic, Şeroni, Marovic, Goge, Poparadu, Trandu, Nanu, Boldea, Dina, iar în repriza a doua au intrat Kirev, Redjepi, Todorov, Miculescu, Kuburovic Enciu, Artean, Dobricean, Bălace, Boştină, Szekely. Echipa de juniori a fost cea antrenată de Cristi Contescu. Antrenorul i-a trimis în prima repriză în teren pe Gârlea, Moja, Stirbu, Miheţ, Mureşan, Coşovanu, Duţu, Balaure, Pleşcan, Radosav, Opriş, iar în repriza a doua, pe Rusu, Lihoni, Popa, Iaji, Gligorovici, Stoichescu, Scheau, Dalea, Balaure, Ardelean, Ciobanu.

Luni, echipa va mai face două antrenamente, iar marţi este programată plecarea spre Antalya. Deocamdată, lotul pentru Turcia nu e definitivat, deoarece conducerea încă mai negociază cu Ovidiu Petre, pe care îl tot aşteaptă din vară să semneze cu ACS Poli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.