„Leii din Banat” au pierdut meciul de la Cluj în prelungiri

„Leii din Banat” au pierdut meciul de la Cluj în prelungiri

0
DISTRIBUIȚI

BC Timișoara nu a reușit să lege două victorii după înfrângerea de la Cluj, la scorul de 95-84, după o repriză de prelungiri.BCT-ROVINARI03_resizeTimișorenii au început bine, dar nu au reușit să mențină cadența, iar în prelungiri au fost depășiți de ”U”, gazdele partidei antrenate de Niksa Bavcevic. Bănățenii au început fără niciun jucător de post 2 clasic, cu o formulă de start formată din Jovanovic, Archie, Tuljkovic, Sarovic și Popescu, după ce Ivan Jelenic a fost lăsat în afara lotului. Pentru primul sfert, mutarea s-a dovedit a fi una câștigătoare, iar după primele zece minute Timișoara conducea cu 23-16.


În sfertul al doilea, la un moment dat clujenii au mai echilibrat soarta partidei, mai ales datorită aruncărilor de 3 puncte. La pauză, scorul consemnat era de 43-41, iar în sfertul trei, „U” Mobitelco și-a mai mărit avansul cu încă 2 puncte.

Alb-violeții au avut victoria în mână, deoarece pe final de meci, după duelul liberelor, scorul era 79-79, iar Sarovic a avut ultima aruncare. Jucătorul timișorean a ratat însă aruncarea, astfel că partida s-a dus în prelungiri. În cele cinci minute, soarta s-a răzbunat pe BC Timișoara. Zlatko Jovanovic a fost din nou cel mai bun marcator, cu 20 de puncte. Garry Gallimore a marcat cel mai mult de când a venit la Timișoara, 16 puncte în 28 de minute de joc, în timp ce Bogdan Popescu a marcat 12 puncte și a recuperat mingea de 10 ori. Dominique Archie a marcat 11 puncte, Daniel Tudosă, 8, și el la record de când a revenit la Timișoara. Sarovic, 7 puncte, și Johnson, 6 puncte, au fost pe eficiență negativă, în timp ce tuljkovic a fost departe de evoluția din meciul de debut, înscriind doar 4 puncte. De la U Mobitelco Cluj, Steven Wright a fost cel mai bun marcator, cu 24 de puncte, urmat de Stephen Ross, 16 puncte și Sean Barnette, 15 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.