Preşedinţia a cerut buget mai mare pentru salarii. Ce au decis comisiile...

Preşedinţia a cerut buget mai mare pentru salarii. Ce au decis comisiile parlamentare

0
DISTRIBUIȚI

Comisiile de buget-finanţe au avizat, astăzi, bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe anul 2013 în forma propusă de Guvern, deşi doru-maries-parlament-revolutiereprezentanta Preşedinţiei, Andreia Iana, a arătat că suspendarea din 2012 a afectat bugetul de salarii, pentru aproape două luni nefiind achitate salariile celor destituiţi, potrivit Mediafax. Andreia Iana, ordonator de credite pentru Administraţia Prezidenţială, a precizat la şedinţa comisiilor de buget-finanţe că bugetul Administraţiei Prezidenţiale în forma prezentată de Guvern este mai mic faţă de anul 2012 cu 4,5%. Ea a vorbit despre salariile personalului angajat la Administraţia Prezidenţială şi despre faptul că trebuie acoperite creşterile salariale. „Anul 2012 a avut acea procedură de suspendare care a afectat bugetul de salarii, pentru că oamenii au fost destituiţi, departamentele s-au diminuat. Deci, a fost o lună şi ceva de zile, două în care nu s-a putut, nu au fost salarii, nu s-au făcut cheltuieli.


Şi să mai luăm în considerare faptul că, fiind o instituţie foarte mică, fiecare om îşi pune amprenta în faza de cheltuieli salariale. Fiecare om contează”, a arătat Iana.

Ea a arătat că în iunie a fost o creştere salarială de 8% pe care instituţia a trebuit să şi-o acopere singură, deoarece nu a primit nicio creştere suplimentară în 2012, iar în 2013 trebuie acoperită creşterea de salarii de 7,4%, care afectează anul 2013. De asemenea, Andreia Iana a mai spus că au fost persoane aflate în concendiu pentru creşterea copilului care nu a afectat bugetul anului 2012, dar care s-au întors la serviciu în 2013 şi trebuie salarizate. Ea a precizat că afectează bugetul pe 2013 şi persoanele aflate în detaşare în 2012. Ea a precizat că Administraţia Prezidenţială a solicitat un buget mai mare la salarii şi că varianta propusă de Ministerul de Finanţe acoperă „cheltuielile efectiv în plată la luna octombrie”. „Bugetul care e propus, noi am solicitat un buget mai mare la salarii, această variantă finală pe care a propus-o Ministerul Finanţelor acoperă cheltuielile efectiv în plată la luna octombrie. Acestea sunt salariile pe care noi le avem acum în buget”, a precizat Andreia Iana. Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe anul 2013 a fost adoptat de deputaţii şi senatorii din Comisiile de buget-finanţe cu 21 de voturi „pentru”, patru voturi „împotrivă” şi o abţinere, în forma propusă de Guvern, nefiind aprobat niciun amendament. Bugetul propus Administraţiei prezidenţiale pentru anul 2013 este de 26.009.000 lei, în timp ce pentru anul 2012 a avut un buget alocat de 27.256.000 lei, iar execuţia preliminată a fost de 22.457.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.