România poate intra în Schengen

România poate intra în Schengen

0
DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană afirmă că deşi unele progrese s-au făcut, România ar trebui să facă mai mult pentru funcţionarea statului de 20090521095120_EuropaBruesseldrept, purtătorul de cuvânt Mark Gray precizând că s-au făcut câţiva paşi, dar nu toţi cei recomandaţi de CE, potrivit Mediafax.

România îndeplineşte condiţiile specifice pentru intrarea în Schengen, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, după prezentarea principalelor puncte din raportul MCV, potrivit Mediafax. „Da, Comisia crede că România îndeplineşte condiţiile specifice de intrare în Schengen. Ar trebui să fim corecţi să spunem că totul a fost tratat ca un soi de exerciţiu. Acesta nu este un raport pe Schenghen, ci doar unul dintre obiectivele pe care România trebuie să le îndeplinească”, a precizat Mark Gray, întrebat dacă România îndeplineşte condiţiile de intrare în spaţiu Schengen.

Concluziile raportului CE de miercuri vor avea urmări în procesul de intrare a României în Schengen. Olanda şi Germania sunt ţările care au blocat în ultimele luni o decizie a Consiliului JAI privind aderarea la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei, anunţând că pentru a accepta acest lucru aşteaptă progrese în raportul MCV al Comisiei Europene.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray a precizat însă și că Executivul UE a primit plângeri de la reprezentanţi ai CC, CSM şi ICCJ printre altele în legătură cu atacuri de intimidare şi hărţuire prin media. El a spus că au existat multe cazuri, nu doar unul sau două, în care reprezentanţi de înalt nivel au fost supuşi presiunii prin intermediul presei.

„Am avut multe cazuri, nu doar unul sau două, ci un număr destul de mare de cazuri în care reprezentanţi de înalt nivel, judecători şi nu doar judecători, au fost supuşi presiunii, unor atacuri de fapt, hărţuire, intimidare, prin intermediul presei”, a arătat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.


El a mai spus că, pe de o parte, jurnaliştii s-au plâns, apoi a văzut „cum se duc campanii împotriva unor persoane din sistemul judiciar”. „Nu mă apuc acum să spun cutare sau cutare ziarist sau publicaţie, însă ceea ce s-a constatat a fost că am primit plângeri de la tot felul de la organisme din domeniul reformei justiţiei. Avem mai multe exemple din partea anumitor persoane care ne-au semnalat aceste lucruri. Au fost semnalate aceste chestiuni şi de aceea acest fragment se regăseşte în raport şi din acest motiv se face trimitere, de pildă, la CNA. Cred că în ultimele şase luni am auzit tot felul de declaraţii făcute de toate părţile eşichierului politic. E important că nu s-a constatat ca principalele personalităţi politice să spună în ultimele şase luni: «staţi putin, se exagerează». Cred ca raportul este elocvent”, a adăugat Gray.

Un alt punct al raportului prezentat astăzi la Bruxelles este legat de procesul de selecție și numire a procurorului general și a șefului DNA. Recomandarea Comisiei Eurropene a fost ca aceste funcții să fie avizate de CSM. „Fireşte că era de sperat ca până acum să fi avut un procuror general şi un şef DNA în funcţie”, a mai declarat Mark Gray. El a amintit că, în ultimele şase luni, Comisia Europeană şi-a exprimat de mai multe ori temerile în legătură cu procedura de selecţie a procurorului general şi a şefului DNA. Comisia Europeană solicită, în raportul MCV privind România, ca parlamentarii incompatibili să demisioneze, iar celor care sunt anchetaţi penal să le fie ridicată imunitatea, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Gray.

Raportul suplimentar analizează progresele realizate de România în ultimele şase luni în legătură cu recomandările incluse în raportul din iulie 2012, potrivit Agerpres, într-o corespondență de la Bruxelles. Acestea privesc în linii generale respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar, reforma şi răspunderea sistemului judiciar, consecvenţa şi transparenţa actului de justiţie, eficacitatea acţiunii judiciare, integritatea şi lupta împotriva corupţiei.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat și că săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire între preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi premierul român Victor Ponta, la solicitarea lui Ponta, în care se va discuta şi despre Raportul MCV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.