Ce i-a promis ambasadorul Spaniei primarului Robu

Ce i-a promis ambasadorul Spaniei primarului Robu

3
DISTRIBUIȚI

robu la ceas03

Consulat Onorific al Spaniei la Timişoara şi sprijin  în cursa pentru a obţine titlul de capitală culturală europeană – acestea sunt două din promisiunile pe care edilul şef,  Nicolae Robu, a declarat ieri că le-a smuls de la ambasadorul Spaniei în România, Estanislao de Grandes Pascual, cu care a avut o reuniune la Bucureşti.


„Am discutat despre deschiderea Timişoarei către investtori. I-am prezentat facilităţile pentru cei care vin cu noi investiţii în Timişoara, i-am vorbit despre relaţiile existente între universtităţile timişorene şi cele din Spania şi deja este pe rol o colaborare între Institutul Cervantez şi Muzeul de Artă pentru o expoziţie”, a detaliat edilul şef.

Întrebat exact în ce anume va consta sprijinul oferit de ambasadorul Spaniei Timişoarei, primarul a lămurit că „ne va spijini prin facilitarea unor relaţii în zona culturală şi prin promovarea unei imagini pozitive asupra Timişoarei în cercurile în care domnul ambsador este prezent. Notorietatea pozitivă a oraşului este şi ea importantă”.

3 COMENTARII

  1. Vorbe fara nicio acoperire….
    Ce facilitati ofera Timisoara si nu ofera, de pilda, Arad sau Oradea?…
    Ce legatura are ambasadorul Spaniei cu cei care decid capitala culturala a UE?….

  2. Tare prost trebuie sa fii domnule Johnny de pui asemenea intrebari. Norocul tau ca n-ai cum sa-ti dai seama de asta si drept urmare poti fi fericit.

  3. Lupta pentru capitala culturală a UE se da între Timișoara, Cluj si Iași!! Cu siguranță va fi un oraș din România!!! Așa ca Timișoara are șanse reale sa câștige!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.