Cum vrea Bojin să facă din lacul Surduc destinație internațională

Cum vrea Bojin să facă din lacul Surduc destinație internațională

1
DISTRIBUIȚI

bojin la psd05

După ce a anuţat că se vrea vicepreşedinte PSD la nivel naţional, șeful Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin anunţă că are planuri mari pentru dezvoltarea turismului  în Timiş. Mai exact, vrea să transforme Lacul Surduc în destinaţie internaţională.


Astfel, Bojin a precizat că a discutat cu ministrul Turismului, conservatoarea timişeană Maria Grapini, „despre trei proiecte pe care să le susţinem din punct de vedere al turismului. Un proiect integrat Buziaş – Călacea, pentru ce înseamnă posibilităţile balneare, care să fie pus în discuţie, un proiect pentru Surduc care presupune posibilitarea reevaluării şi am reînceput demersurile la CJ. O să vedeţi că va fi cuprins în proiectul de buget Lacul Surduc, pregătirea proiectului şi încercarea de promovare a lui pe fonduri europene sau pe alte fonduri atrase care să nu meargă din bugetul judeţului. Noi ne gândim la un proiect de 7,8 milioande de euro, ceea ce poate da zonei Surduc un statut de zonă turistică internaţională, cu toate faciliţăţile”.  Președintele CJ a menționat și un al treilea proiect, itinerariul turistic judeţean care să poată fi cuplat la regiune. Bojin s-a referit în special la zona Făgetului, care ar trebui “exploatată prin bisericile de lemn, care sunt cuprinse într-un proiect al Ministerului Culturii”.  Șeful CJT a promis că va găsi „căile şi potecile necesare, dacă vreţi cu ghilimelele de rigoare, pentru a putea realiza proiectul ăsta”.

 

1 COMENTARIU

  1. Uf, obiceiul asta narod de a te lauda cu planuri care necesita fonduri alocate de Guvern….
    Ca sa avem turism, trebuie sa avem caile rutiere si feroviare modernizate. Cum sta judetul cu accesul la Buzias, Calacea si Faget? … Sa fim seriosi.
    Sa rezolve odata cu scolile si cu spitalele, apoi cu drumurile. Dupa aceea mai vedem…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.