Hillary pleacă, vine John: ce planuri are noul secretar de stat american

Hillary pleacă, vine John: ce planuri are noul secretar de stat american

0
DISTRIBUIȚI

Hillary-Clinton-et-John-Kerry

John Kerry a depus ieri jurământul pentru funcţia de secretar de stat al SUA, înlocuind-o pe Hillary Clinton, transmite AP, citată de Agerpres. John Kerry a obţinut cinci mandate de senator, iar în 2004 a fost candidatul Partidului Democrat la preşedinţia SUA, fiind învins de George W. Bush. Kerry, cel de-al 68-lea şef al diplomaţiei Statelor Unite, a depus jurământul în faţa unui judecător al Curţii Supreme, Elena Kagan. ”Sunt foarte, foarte onorat că am depus jurământul şi sunt nerăbdător să-mi încep activitatea”, le-a declarat reporterilor noul secretar de stat al SUA, fără a dezvălui unde va efectua prima sa vizită.


În vârstă de 69 de ani, dintre care 29 petrecuţi în Senat, John Kerry este absolvent al Universităţii Yale.

Diplomaţia lui Obama se învârte în jurul strategiei “pivotului”, o reechilibrare americană spre ţările emergente, în special spre Asia, susţin analiştii. În faţa Senatului, Kerry a explicat că “politica externă americană nu se traduce numai prin confruntări, drone şi militari”. La fel ca şi Chuck Hagel, numit în fruntea Pentagonului, Kerry nu este un fan al politicii de intervenţionism promovată de George W. Bush şi fostul ministru al apărării al acestuia, Donald Rumsfeld. Hagel şi Kerry sunt adepţii unei abordări, pe linia Obama, ce favorizează reducerea angajamentului militar. SUA s-au retras din Irak, se pregătesc să facă acelaşi lucru în Afganistan şi refuză să intervină în Siria sau Mali.

Hillary Clinton şi-a trimis scrisoarea de demisie preşedintelui Barack Obama, căruia i-a mulţumit pentru şansa de a lucra în administraţia sa şi a apreciat că a fost o onoare să facă parte din cabinetul său. “Sunt mai convinsă ca niciodată de soliditatea şi rezistenţa rolului Americii de lider global şi de capacitatea noastră de a fi forţa binelui în lume”, se arată în scrisoarea trimisă de fostul şef al diplomaţiei Statelor Unite.  La Washington se speculează asupra eventualei candidaturi a lui Hillary Clinton la prezidenţialele din 2016, dar oficialul susţine că nu se gândeşte acum decât să se odihnească după patru ani de epuizare călătorind pe planetă.

Foto: parismatch.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.