Înfiinţat în octombrie 1990, Centrul Cultural Francez din Timişoara îşi desfăşoară activitatea de mai bine de 20 de ani într-unul din cele mai frumoase imobile de pe bdul C.D. Loga, reuşind să devină un punct de referinţă în viaţa culturală a oraşului şi chiar a întregului Banat prin strategia sa culturală de promovare a francofoniei şi de colaborare cu alte instituţii culturale ale oraşului şi ale întregii zone de vest. Utilitatea sa a fost dovedită prin numărul de cursanţi, cel de candidaţi la probele de certificare şi de abonaţi la bibliotecă, prin publicul prezent la acţiunile iniţiate şi prin parteneriatele cu diverse alte instituţii. Se pare însă că, în următoarele luni, institutul va fi nevoit să părăsească imobilul în care funcţionează acum, şi dacă nu se va găsi curând un spaţiu adecvat, prezenţa sa la Timişoara ar putea deveni incertă.
Imobilul de pe bdul Loga a avut o istorie cât se poate de zbuciumată. Clădirea, cunoscută sub numele de „vila Kimmel”, a fost ridicată după defortificarea oraşului, când perimetrul respectiv a devenit construibil.Construcţia casei, care are o suprafaţă de peste 1000 mp, a fost începută în toamna anului 1911, după planurile arhitectului Josef Kremer jr., care a folosit elemente stilizate preluate din arhitectura clasicistă franceză a secolului al XVIII-lea, şi a fost ianugurată la 1 ianuarie 1914. În jurul casei exista şi un parc imens care se întindea până la râul Bega şi care cuprindea inclusiv terenul aferent actualului hotel Internaţional. Proprietar era Ignaz Sándor Kimmel, vestit fabricant de lichioruri şi cognac în urmă cu un veac. Cel mai vechi reprezentant al familiei cunoscut în Timişoara a fost învăţător la „şcoala poporală” din Fabric în 1784. Cu timpul, familia Kimmel a cumpărat mai multe proprietăţi în oraş, printre care şi o vilă cu un teren în Fabric, în apropierea Gării de Est, unde astăzi se află parcul Zürich. Proprietarii au plantat pe terenul respectiv mai mulţi arbori care dăinuie şi astăzi, dar parcul a fost naţionalizat după al doilea război mondial.
Legenda spune că frumoasa, controversata şi jinduita casă de pe bulevardul Loga ar fi fost construită pentru o amantă a proprietarului, actriţă la Budapesta, dar aceasta n-a văzut niciodată casa; a fost asasinată cu lovituri de cuţit iar corpul, pus într-un coş de răchită, a fost aruncat în Dunăre. Se spune că asasinul ar fi fost valetul ei, cuprins de lăcomie la vederea epatantelor bijuterii pe care i le cumpărase amantul ei. Mai târziu, văduva proprietarului a vândut casa familiei Lang, care, după naţionalizarea imobilului, în 1948, s-a stabilit în Franţa. Se mai povesteşte că, la invitaţia acestuia, Regele Carol al II-lea ar fi luat cina şi ar fi petrecut o noapte în respectiva casă. După naţionalizare, imobilul a fost trecut în administraţia judeţului. Începând din anii’60, clădirea a adăpostit secţia de artă a Muzeului Banatului până pe la sfârşitul anilor ’70, când în urma unei dispoziţii a activului de partid, întreg patrimoniul a fost evacuat în 24 de ore şi mutat la Bastion. Graba excesivă a avut un motiv care nu admitea nici o împotrivire la vremea respectivă, şi anume transformarea clădirii în casă de oaspeţi pentru familia prezidenţială, în prelungirea celei care este astăzi hotelul Internaţional. Familia Ceauşescu nu a locuit însă niciodată acolo, preferând, în rarele vizite făcute la Timişoara, clădirea cea nouă, dar, după unii, Ceauşescu ar fi folosit-o pentru întâlniri politice cu Tito. În mod sigur însă, şi astăzi casa reprezintă un simbol al opulenţei şi continuă să fie extrem de râvnită.
În 1992, CJT a închiriat imobilul Centrului Cultural Francez dar, în urma unui proces, acesta a fost retrocedat în 2007 moştenitorilor ultimului proprietar. Potrivit unei clauze din legislaţia românească, reprezentanţii institutului francez au beneficiat de o prelungire automată a contractului pentru o perioadă de cinci ani dar acum se află în proces cu proprietarul şi continuarea activităţii în clădirea de pe Loga e destul de improbabilă. Directorul CCFT, Thierry Sete, spune că nu poate da detalii despre proces, fiind vorba de o cauză aflată pe rol, şi numai după terminarea acestuia va şti dacă vor putea rămâne în clădire sau nu. Preşedintele CJT, Titu Bojin, spune însă că obiectul litigiului ar fi chiria foarte mare pe care o pretinde proprietarul clădirii, după expirarea termenului de prelungire a contractului, care n-ar putea fi suportată de institut. Colaboratori ai acestuia confirmă că pentru orice ţară, susţinerea financiară a unei reprezentanţe culturale în străinătate reprezintă o problemă în condiţiile unor bugete de austeritate valabile în întreaga Europă iar directorul actual, cât şi ataşatul de cooperare educativă, fac mari eforturi pentru a menţine această instituţie la Timişoara.
Dacă în urmă cu câţiva ani Constantin Ostaficiuc, pe atunci preşedinte al CJT, îşi făcea cunoscută intenţia de a face uz de dreptul de preempţiune şi de a negocia răscumpărarea imobilului, evaluat atunci la aproximativ 1,2 milioane euro, precum şi terenul retrocedat de peste 560 mp, care însemna alte câteva sute de mii de euro, actualul preşedinte, Titu Bojin, spune că acest proiect nu mai este de actualitate, dat find bugetul precar al CJT. Nu sunt cunoscute nici intenţiile proprietarului, care locuieşte în străinătate, cu privire la soarta viitoare a imobilului, oarecum învăluită în mister. Dacă unii susţin că membri ai clanului Cârpaci, care au cumpărat aproape toate clădirile de pe bulevard, ar fi contactat în Franţa familia moştenitorilor, făcând presiuni asupra acesteia pentru a o determina să vândă imobilul, alţii dau asigurări că proprietara vilei e hotărâtă să nu înstrăineze imobilul cu niciun preţ.
Unul din motivele recentei vizite la Timişoara a lui Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti, a fost acela de a identifica, împreună cu autorităţile locale, un alt spaţiu în care CCFT să-şi poată desfăşura activitatea. „Domnul ambasador s-a întâlnit cu primarul Robu, cu preşedintele CJT Bojin şi cu subprefectul Liliana Oneţ, există o variantă, în clădirea în care funcţionează acum clinica de dermatologie” spune directorul CCFT. Clădirea, care a fost spitalul oraşului încă din secolul al XVIII-lea, ar mai putea găzdui sub acelaşi acoperiş centrul cultural german şi consulate onorifice care s-au deschis la Timişoara. Thierry Sete e sigur că se va găsi o rezolvare: „Sunt optimist, ambasadorul Franţei la fel. Timişoara intenţionează să-şi depună candidatura pentru a fi desemnată capitală culturală europeană în 2021, e foarte important ca aici să funcţioneze cât mai multe centre culturale străine”. Dacă nu se va găsi o soluţie în următoarele luni şi administrarea centrului cultural de la Timişoara va deveni nesustenabilă din punctul de vedere al ministerului de Externe francez, fie institutul se va muta în alt oraş, unde costurile sunt rezonabile, există riscul ca acest institut regional să dispară, precum reprezentanţa British Council, care şi-a încetat activitatea la Timişoara din lipsă de spaţiu, şi vor rămâne funcţionale doar centrele de la Cluj şi Iaşi.
