Cum s-a terminat Miorița de Arad

Cum s-a terminat Miorița de Arad

0
DISTRIBUIȚI

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un cioban, în vârstă de 40 de ani, a fost reţinut astăzi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă pentru vătămare corporală gravă. Acesta a avut, sâmbătă, o altercaţie cu un alt cioban, în vârstă de 30 de ani, în localitatea Lalaşinţ, în comuna Bârzava. Cearta celor doi a degenerat, așa că unul dintre ciobani l-a lovit pe celălalt cu o bâtă în față.


Baciul rănit a fost internat la spital. Aici, medicii l-au suspus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, fiind nevoiţi să-i scoată un ochi.  „Este vorba despre victima unei agresiuni care a ajuns la spital cu un traumatism facial sever. Mai precis, acesta a suferit o fractură de piramidă nazală, dar şi un traumatism de glob ocular stâng. S-a intervenit chirurgical, dar din păcate nu s-a putut salva ochiul”, a declarat medic Adrian Wienner, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad.

Rănitul a ajuns şi la cabinetul de medicină legală. Aici, specialiştii au spus că va avea nevoie de aproximativ 75 de zile de îngrijiri medicale, înainte de a se recupera complet. Dosarul a ajuns rapid pe masa procurorilor. „În urma audierilor, suspectul a povestit că în timpul în care purta o discuţie aprinsă cu un alt cioban a observat că acesta umbla la brâu ca şi când ar fi căutat ceva. Pentru că acela este locul în care ciobanii îşi ţin cuţitul, acesta a spus că a crezut că va fi atacat. Acela a fost momentul în care suspectul a afirmat că a pus mâna pe o bâtă de pe jos şi a început să lovească. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporal gravă”, a precizat procurorul Victor Giura, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.