Nişte ruine jegoase, locuinţele sociale oferite de Primăria Timişoara persoanelor cu dizabilităţi...

Nişte ruine jegoase, locuinţele sociale oferite de Primăria Timişoara persoanelor cu dizabilităţi GALERIE FOTO

3
DISTRIBUIȚI
Ruine, oferite de Primăria Timişoara ca locuinţe sociale Foto Adrian Pîclişan
Ruine, oferite de Primăria Timişoara ca locuinţe sociale Foto Adrian Pîclişan

Singurele locuinţe sociale pe care persoanele nevoiaşe le pot primit de la Primăria Timişoara seamănă mai degrabă cu nişte grajduri, decât cu o casă în care un om poate să trăiască normal. Una este destinată persoanelor cu dizabilităţi, iar cealaltă i-a fost oferită Elisabetei, care a trăit toată viaţa prin centre de plasament sau prin adăposturile diferitelor fundaţii. „Aici pot trăi cel mult şobolanii”, ne spune cu ochii înlăcrimiţi femeia de 35 de ani care, în urmă cu zeci ani, a solicitat municipalităţii o astfel de locuinţă. Elisabeta pare mai degrabă un copil, dar are un trecut înduioşător. S-a născut în Mediaş, mama ei a crescut-o doar o lună şi apoi a lăsat-o la un leagăn pentru copii. „Am stat până la vârsta de 23 de ani prin orfelinate, în 2003 am venit la Timişoara şi o fundaţie americană m-a angajat ca femeie de serviciu şi mi-a oferit un adăpost. Nu am copii şi nici nu sunt măritată”, ne spune Elisabeta. În urmă cu cinci ani, i-a cunoscut pe reprezentanţii Asociaţiei „Ceva de Spus”, din Timişoara, care îi plătesc chiria lunar pentru un apartament cu o cameră, în acest moment, tânăra este copreşedinte al asociaţiei.

S-a bucurat enorm la sfârşitul lunii ianuarie când a aflat că, deşi mai erau încă 200 de persoane pe lista de aşteptare, are şi ea propria casă, oferită de municipalitate, şi nu va mai trebui să depindă de nimeni. S-a trezit din visul frumos în momentul în care şi-a vizitat locuinţa de pe str. P. Ispirescu, nr. 1. A primit o cameră în care nici măcar nu are pe unde să intre, îi lipseşte un perete, iar despre canalizare sau încălzire nu poate fi vorba. „Mi-ar trebui o viaţă întreagă să renovez camera asta ca să pot trăi şi eu ca un om normal, nu o să am niciodată atâţia bani. Şi cei de pe stradă trăiesc mai bine, nici măcar un animal nu poate să trăiască într-un astfel de loc. Am refuzat locuinţa”, spune femeia supărată.

Cealaltă locuinţă, pentru persoanele cu dizabilităţi, se află lângă camera în care Elisabeta ar fi trebuit să stea. Încăperea arată mult mai îngrozitor decât cealaltă: camera este plină de moloz şi nisip, jumătate din tavan este căzut şi nu are uşă. „Este inacceptabil ca municipalitatea să îşi bată joc în asemenea hal de persoanele care nu îşi permit o chirie sau să-şi cumpere o locuinţă. Am vorbit cu viceprimarul Dan Diaconu şi mi-a spus că primăria nu are bani să renoveze locuinţele sociale. Municipalitatea este obligată să ofere în fiecare an locuinţe sociale, dar cum toată lumea le refuză, ei le scot tot pe cele două aşa că spun că respectă legea”, a afirmat Zoltan Szoverdfi-Szep, membru al Asociaţiei „Ceva de Spus”.


Până la ora redactării acestui material, viceprimarul Dan Diaconu nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere.

 

3 COMENTARII

  1. ce a facut statul cu cladirile nationalizate? nimic. a incasat o chirie simbolica si a investit zero din acel zero. daca in acele cladiri au mai si locuit niste nulitati ale societatii, au distrus si ce nu a distrus timpul.

    probabil acea camera cu acoperis gaurit o sa fie acceptata de altii care sint dispusi ca sa investeasca chiria de pe piata pe vreo 2-3 luni pt a repara cit de cit locuinta.

    am auzit totusi de un „apartament” intr-o stare asemanatoare care a fost totusi reparat de primarie dupa ce a fost repartizat unei persoane. asta se intimpla prin 2010.

  2. Robuleeeeeeeeeee !!!!!!!!!!!Unde PLM esti ?????? Primaria,ce PLM faceti cretinilor de animale , sinteti niste dihanii nesimtite. Celui care a repartizat un asa hal de apartament unui hadicapat,iti doresc ca tu si toata familia ta pina in gradul II sa muriti in cele mai grele chinuri intimpinate vreodata si cand muriti,sa descopere dracu primu ca ati murit.

  3. macar voua v a dat si ati refuzat o mie nici macar asa cum este nu mi o da astia .e clar ca nu e de dat e ceva la mijloc daca o ceri si nu o da nuuuuuuu ?ar trebui sa se scape de ea cat mai repede

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.