PDL va contesta la Curtea Constituțională bugetul pe 2013

PDL va contesta la Curtea Constituțională bugetul pe 2013

0
DISTRIBUIȚI

Vicepresedintele Partidului Democrat-Liberal (PD-L), Raluca Turcan, tine o conferinta de presa, la sediul formatiunii, in Bucuresti

PDL va contesta Legea bugetului pe 2013 la Curtea Constituţională, cel mai probabil mâine, din cauza abuzului majorităţii parlamentare în procedura dezbaterii şi votării bugetului, a declarat, pentru Mediafax, Raluca Turcan, vicepreşedinte al formaţiunii democrat-liberale. „Se elaborează aceată contestaţie, cel mai probabil azi vom depune contestaţia. Aceste abuzuri constau în prelungirea programului de dezbatere şi vot al bugetului în mod neregulamentar peste timpul votat iniţial, lipsa cvorului la votarea bugetelor Educaţiei, Sănătăţii, Economiei, lipsă de cvorum contestată de noi la miezul nopţii când ne-am retras din sală.


De asemenea, contestăm pentru că a fost o situaţie fără precedent înregistrată în funcţinarea Camerei Deputaţilor, generată de netrimiterea amendamentelor opoziţiei, care fuseseră respinse de Comisiile buget-finanţe, la dezbaterea din plen”, a explicat Raluca Turcan.

Parlamentul a adoptat, ieri, cu amendamente, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2013, în favoarea adoptării proiectului de act normativ propus de Guvern pronunţându-se, oficial, 309 senatori şi deputaţi şi fiind înregistrate 108 voturi „împotrivă”. Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013 a fost adoptat cu 310 voturi „pentru” şi 109 voturi „împotrivă”. La acest proiect de act normativ a fost adoptat un singur amendament, care propune eliminarea prevederii potrivit căreia ordonatorul principal de credite are obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor Publice detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posture finanţat prin prezenta lege şi salariul mediu de bază pe funcţii, din anul 2013, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.